Archive for July, 2010

Tigrişorul şi pupăza balaur

Saturday, July 31st, 2010

Mottoul filmului Mongol reprezintă şi una dintre convingerile mele vechi: “Nu stârni un pui neajutorat, ar putea deveni un tigru de temut” (proverb mongol).

Aşa îmi zic şi eu de câte ori cineva deja “ramolit” mă desconsideră vădit şi mă nedreptăţeşte. Şi mă întreb în sinea mea ce naiba o fi în capul său, chiar nu îşi dă seama că va pierde în faţa mea, chiar şi numai pentru că sunt tânără, am alte deschideri, alte posibilităţi, alte perspective, din start mai ample… Nu ar fi mai bine să profite de bunăvoinţa mea apriorică faţă de toţi cei de o anumită vârstă? Apriorică, dar nu oarbă. Ramolit nu se referă la toţi bătrânii, ci doar la cei peste care timpul a trecut degeaba, înăcrindu-i şi atât. (more…)

Joan Baez

Friday, July 30th, 2010

Vocea ei mă face să inspir adânc, să visez, să mă gândesc la libertate și la tot ce este mai frumos în natura umană…

Nici un artificiu, numai talent.

You need to a flashplayer enabled browser to view this YouTube video

Noi ce mai mâncăm?

Thursday, July 29th, 2010

Nu aş fi crezut altădată că mâncarea o să fie o temă de gândire şi o sursă de nelinişte, de nemulţumire pentru mine. Dar uite că a devenit.

Nu sunt adepta cantităţii în detrimentul calităţii în nici un aspect al vieţii mele. Cu atât mai mult în alimentaţie. Cu atât mai mult cu cât lumea azi mănâncă pentru a se îmbuiba sau, mă rog, pentru a-şi umple stomacul, nu pentru a se hrăni. Şi ce diferenţă este între a mânca şi a te hrăni, a-i da corpului substanţele de care are nevoie pentru a funcţiona eficient şi sănătos! (more…)

Eternul feminin

Wednesday, July 28th, 2010

Am scris de-a lungul timpului despre femei. Şi de bine şi de rău. Există câteva calităţi pe care le consider emblematice pentru noi. Le-am înşirat aici sau aici.

Azi aş scrie despre ceea ce am putea numi călcâiul lui Ahile la speţa feminină: instabilitatea şi fragilitatea psihică datorate receptivităţii noastre care poate merge până la empatie.

Suntem atât de receptive la problemele altora, la ce se întâmplă în jurul nostru, încât deseori ne uităm pe noi însene şi trebuie să facem eforturi să ne detaşăm, să ne aducem aminte de ce este important pentru noi, de ce ar trebui să conteze. (more…)

Dhammapada – Temeiurile Legii

Tuesday, July 27th, 2010

Când vreau să citesc texte sacre, mai degrabă mă duc la Buddha decât la Biblie. Fără să fiu un om religios practicant, am intuiţia divinităţii şi deschiderea pentru valori şi o etică atemporală. Cum etica înseamnă şi practică, nu numai teorie frumoasă, îmi place să cred că religia nu înseamnă închiderea în dogme şi în ritualuri formale, ci deschiderea prin trăirea efectivă a unor adevăruri şi îndrumări. Deschiderea spre ce? Spre o mai bună înţelegere a realităţii vizibile şi invizibile, spre o mai înaltă şi mai demnă fiinţare prin aplicarea a ceea ce înţelegi. Deschidere în plan vertical şi orizontal.

Iată câteva versete din Dhammapada:

Moartea (zeul Mara) îl ia pe acela care adună flori. Când cu mintea sa distrată şi simţuri însetate caută în van fericirea în plăcerile acestei lumi, Moartea îl spulberă aşa cum potopul mătură un sat cufundat în somn.
Cel care cu mintea sa distrată şi simţurile însetate caută să adune flori efemere nu va reuşi vreodată să îşi împlinească plăcerile aici. Albina adună nectarul florilor fără să le distrugă frumuseţea sau parfumul. La fel şi înţeleptul rămâne nemişcat şi peregrinează. (more…)

Mongol

Monday, July 26th, 2010

You need to a flashplayer enabled browser to view this YouTube video

Am văzut Mongol, un film excelent, fascinant prin exotismul lui, prin farmecul aspru al imaginilor şi al muzicii.

Plecând de la istorie (întemeierea imperiului mongol de către Ginghis Han – n. 1155/1167, m. 1227), filmul idealizează, ţese o poveste frumoasă şi inspirativă despre cum poţi deveni stăpânul propriului destin şi, de aici, al propriei vieţi şi al unui imperiu, în pofida tuturor piedicilor şi vitregiilor.

În prim-plan este aşezată povestea de dragoste dintre Temugin (nume generic care în traducere înseamnă întemeietorul, dar şi făurar, de fier…) şi Borte. Este în film o scenă simbolică, în care ea se arată din spatele său, sugerând că e sfetnicul lui de taină, că este cea care îl susţine şi îl inspiră în acţiunile sale. (more…)

Năluciri de-aiestea

Sunday, July 25th, 2010

Nu urmăresc în mod special nici o emisiune la TV, rareori le încercuiesc în program şi sunt atentă să le prind la timp, dar dacă se întâmplă să butonăm telecomanda şi să dăm peste Profesioniştii, Garantat 100%, Dincolo de hartă şi altele în care sunt prezentaţi oameni deosebiţi, zăbovim şi ne tragem sufletul. (more…)

Viata vazuta de pe dulap

Saturday, July 24th, 2010

2 cerbi in padure, unul cu o coasta rupta, altul cu un corn rupt:
- Salut Costel!
- Salut Cornel! (more…)

Autonomii teritoriale?

Friday, July 23rd, 2010

V-aţi întrebat zilele acestea de la ce vor să ne deturneze atenţia cele 2 ştiri – prima deloc de un asemenea interes naţional, a doua deloc de o asemenea actualitate – care au monopolizat toate posturile TV şi toate emisiunile? În speţă, sinuciderea Mădălinei Manole şi deshumarea figurilor de tristă amintire… Eu m-am întrebat. Trebuie să spun că sunt atât de prudentă şi atât de sceptică faţă de tot ce se întâmplă sau ni se serveşte pe tavă şi atât de conştientă că suntem până la urmă o umplutură, nici măcar pioni pe o tablă de şah, încât mă suspectez eu însămi de paranoia. Dar mai bine paranoic decât naiv. (more…)

Uşile din drumul nostru

Friday, July 23rd, 2010

Nu ştiu cât de conştienţi suntem noi în viaţa de zi cu zi de adevărul afirmaţiei “Bate şi ţi se va deschide!”. Cât de conştienţi suntem că dacă avem voinţă putem deschide multe uşi şi invita în viaţa noastră multe oportunităţi. Că este suficient să ai deschidere mentală/spirituală pentru ca provocările vieţii să vină chiar dacă înainte nu le credeai posibile.

Eu, de pildă, nu îmi imaginam că aş avea ce face într-o altă ţară… când soţul meu îmi tot spunea că ar fi mai bine să plecăm în Canada. Cu Canada o ţine el una şi bună. :) Bun, plecăm. Şi eu ce fac acolo? Cum aş mai putea să îmi practic meseria? (more…)

Nostalgii

Friday, July 23rd, 2010

Azi, colegii mei de liceu se vor întâlni să depene amintiri şi noutăţi după 15 ani de la terminarea liceului. Cu o invitată specială, profa de română, care încă a rămas preferata noastră. Azi eu nu voi fi acolo, dar gândul că ne-am hotărât să organizăm astfel de întâlniri anual mă linişteşte. (more…)

Potopul in versiune contemporana

Thursday, July 22nd, 2010

Primit pe mail:

In anul 2010, vine Dumnezeu la Noe, care traia linistit in… si-i zice:
- Noe, pamantul s-a umplut de rautate si oamenii M-au uitat. Vreau sa-mi construiesti o noua Arca, pentru ca Potopul va veni iar. Sa iei din fiecare specie cate un exemplar mascul si femela. Ai la dispozitie 6 luni de zile!
Dupa 6 luni se uita Dumnezeu pe pamant si-l vede pe Noe plangand in gradina.
- Noe!!! Sunt pe cale sa incep Potopul, unde este Arca???
- Iarta-ma Doamne, dar lucrurile s-au mai schimbat intre timp… Am nevoie de autorizatie de constructie. Ma tot cert cu un inspector, pentru un sistem antiincendiu, vecinii m-au dat in judecata pentru ca am incalcat planul de urbanism construind Arca in gradina mea si nu am respectat normele de inaltime. (more…)

Propuneri

Wednesday, July 21st, 2010

NU RATATI ULTIMA PORTIE DE RAS LA TEATRUL MOBIL METROPOLIS !
Va asteptam la ultimele 2 reprezentatii din luna iulie ale comediei de mare succes a Teatrului METROPOLIS, “A FI SAU CE VA FI…” care se va juca in spatiul inedit de teatru-mobil, amplasat in cartierul Titan, Parcul A.I.Cuza (I.O.R., langa biserica de lemn), in zilele de 23 si 24 iulie, la orele 20.00.

Răutatea gratuită şi suculentă

Wednesday, July 21st, 2010

De mult mă roade subiectul acesta. De mult îl observ şi îmi propun să scriu despre el. De mult şi totuşi încă mă frapează răutatea gratuită a unora care se înscriu cu glorie în categoria celor mai deştepţi chiar decât ei înşişi, cum bine spunea Diacritica. Pentru că nu poţi să fii decât mai deştept decât tine însuţi când citeşti un articol şi, în loc să comentezi idei, informaţii, îl înjuri pe autor sau înjuri alţi forumişti, împroşcând cu cele mai suburbane vocabule sau, în cazuri fericite, mascându-ţi frustrările şi complexele în ironii, interogaţii agresive şi altele. (more…)

Entuziasme

Tuesday, July 20th, 2010

Cei care mă citesc ştiu că îl ador pe Mika Waltari. I-am citit cu pasiune cărţile şi i le păstrez cu sfinţenie, ca pe nişte prieteni dragi de care nu vreau să mă despart. Lecturile lor te adâncesc în lumi adevărate, demult apuse, dar atât de viu evocate, încât parcă trăieşti acolo, în Egiptul antic, pe vremea lui Akhenaton, în Etruria şi alte civilizaţii mediteraneene, în Europa medievală, în Bizanţul de dinainte de faimoasa lui cădere din 1453… (more…)

Desktopul meu…

Monday, July 19th, 2010

M-am întors. Nu mă bucur, nu mă întristez, nu mă resemnez. Le iau pe toate aşa cum sunt. Şi cum întâi am planuri de răsturnat casa cu susul în jos şi de făcut câte o lună în fiecare cameră, profit de leapşa descoperită pe blogul lui Carmen şi vă arăt doar fundalul desktopului meu. Fundalul, pentru că bunul meu tovarăş, laptopul, are concediu prelungit cel puţin până la un nou ventilator. (more…)

Visări

Monday, July 5th, 2010

You need to a flashplayer enabled browser to view this YouTube video (more…)

Măsura generozităţii

Sunday, July 4th, 2010

Mi-am propus să nu mai scriu atât de mult despre aspectele negative din jurul meu aşa că m-am trezit tăcând… Poate este mai bine. În curând voi pleca în concediu şi voi tăcea din nou, dar până atunci aş vrea să salvez aici de uitare o anecdotă cu Alexandru Macedon. (more…)

The Nightingale – Deborah Henson Conant

Thursday, July 1st, 2010

Ca să suplinesc cumva tăcerea mea:

You need to a flashplayer enabled browser to view this YouTube video