Sunt unele zile când mă simt uşoară, zâmbesc, mă bucur din orice, îmi ies toate… Nu ştiu niciodată dinainte când sau de ce, eu doar le trăiesc, respir cu poftă aerul lor tare. Şi aproape că îndrăznesc să spun că sunt fericită.
Ştiu, o să îmi reproşaţi că nu asta înseamnă fericirea, că fericirea e aşa şi pe dincolo şi că nu trebuie condiţionată de nu ştiu ce date exterioare. Aşa este sau o fi: or trebui exerciţii de respiraţie şi exerciţii de fericire ca să spui că eşti fericit. Dar asta e altfel de fericire. Un fel de cadou al vieţii, o porţie de linişte, o mângâiere pe creştet. Fără efort, fără trebuie. Ca azi.
Şi sunt zile în care abia te târâi, aşteptând să treacă… Ca ieri.
Până la urmă, “vreme trece, vreme vine”… Numai primăvara se lasă aşteptată.