Amintiri… II

Am învăţat să citesc o dată cu sora mea, mai mare cu 2 ani şi 7 luni. Aşa că la 5 ani îmi citeam singură poveştile şi ţin minte că îmi impusesem să nu ies afară la joacă decât după ce citeam o poveste sau măcar o parte din ea, chiar dacă de multe ori ardeam de nerăbdare să mă joc.

În schimb, parcă aveam două mâini stângi. Nu am luat niciodată 10 la caligrafie şi, din cauza asta, nici premiul I, iar lucrul manual era o adevărată tortură. Mai ales, nu înţelegeam povestea cu împletitul care mă umplea de revoltă. Ochiurile alea, unul pe faţă, unul pe dos sau un rând pe faţă, unul pe dos erau pentru mine de-a dreptul traumatizante. Dădeam pe-afară de stupoare gândindu-mă că aveam un coleg care împletea mai bine şi mai repede decât toate fetele. Iar mama nu a vrut niciodată să îmi facă temele în locul meu.

Poate şi pentru că pe la jumătatea clasei I a descoperit din întâmplare că toate temele mi le făcea sora mea pentru care liniuţele, bastonaşele şi literele alfabetului erau o pură relaxare. Ce mai jale a fost când m-a pus să umplu caiete întregi cu un scris tremurat şi chinuit! Ce-am mai plâns după “Anuţa mea”!

În clasa a II-a ni s-a schimbat învăţătoarea. Şi cum nu ne cunoştea şi trebuia să pregătim un program artistic pentru solemnul moment în care aveam să fim făcuţi pionieri, a întrebat clasa cine recită cel mai frumos. Atunci am avut o mare surpriză auzindu-i pe toţi spunând în cor numele meu. Nu eram conştientă de această calitate a mea pe care nu am fost în stare să o remarc nici multă vreme după aceea.

Am învăţat o poezie cu o oglindă. O spuneam toată ziua prin casă, dar în momentul-cheie m-am blocat. Mă uitam la părinţii şi la profesorii adunaţi în cerc şi nu îmi aduceam aminte sub nici o formă începutul. Nu aveam emoţii, doar mă gândeam că am făcut-o lată, că nu mai ştiu nimic. O fi fost o poezie comunistă, nici că mai ştiu, dar nimeni nu mi-a zis nimic, nu m-a certat, de altfel cred că nu s-a mai discutat despre asta. Am trecut repede la prăjiturile şi brifcorul pregătite pentru noi.

Tot în clasa a II-a am încasat o bătaie la şcoală, pe care eu am uitat-o, dar profesorii, învăţătoarele şi directoarea nu au uitat-o prea uşor. Trebuia să culegem o pungă de 1 leu cu păpădie şi să o aducem la şcoală la o dată stabilită. Mie mi-a fost lene să alerg prin parcuri, aşa că am venit cu mâna goală. Nu eram singura. Toţi cei neascultători am fost scoşi în faţa clasei şi altoiţi pe picioare cu indicatorul. Tatăl meu s-a întors dintr-o delegaţie după vreo 2 săptămâni şi eu tot aveam vergi pe picioare. Bineînţeles că s-a enervat rău de tot şi a făcut un scandal la şcoală pentru care m-au ţinut minte toţi… eram eleva cu tatăl nebun. 🙂

Tags:

2 Responses to “Amintiri… II”

  1. koma Says:

    caligrafia era si pentru mine calcaiul lui achile, la care aveam mereu 9. dar la inclinatii artistice eram mare maestru; si eu la randu`mi ii tricotam colegei ce avea ea de lucru cu aceeasi dexteritate.

    pe mine m-au tinut minte cand m-am opus sa-l intampin pe ceausescu(stiam de la tata ca e bad guy).

  2. anamayana Says:

    :)) Ce te-as mai fi invidiat pe vremea aia!
    Cred ca le-ai dat mari emotii profesorilor cu atitudinea ta rebela…

Leave a Reply