Pauze

Îmi dau seama că de câte ori amân sau renunţ să îmi adun gândurile laolaltă aici se pierde ceva. Experienţele sau doar emoţiile încep inevitabil să se decoloreze în timp, ca în fotografia din reclama aceea la pilule pentru memorie.

Nu am scris despre piesele de teatru la care am asistat euforică sau dezolată, după cum m-au inspirat ele, nu am scris despre filmul Agora, al cărui subiect m-a făcut să visez… cum să nu fi visat când era despre neoplatonici şi mai ales despre celebra Hypatia din Alexandria!! Dar abordarea m-a decepţionat profund.

Nu am scris despre Bright Star, cu imagini şi cuvinte minunate, pline de poezie, despre meteorica viaţă a lui John Keats.

Nu am scris despre Hachiko, a dog’s story, la care am plâns cu noduri în gât.

Cu excepţia filmului Agora, toate acestea au fost pentru mine prilejuri de catharsis, stropi de ambrozie… Voi reveni asupra lor? Cine ştie… Se poate recupera timpul pierdut? Se pot recupera experienţele netrăite, lucrurile nefăcute?

Leave a Reply