Zig-zaguri

Zilele astea m-am întrebat dacă eu sunt aşa cum mă pretind… un om moral. Am avut nişte ezitări în a-mi răspunde. Pentru nivelul meu de exigenţă, nu sunt suficient. Pentru lumea în care trăim… nu contează! De ce m-aş raporta la o lume lipsită de repere, la o lume aflată în derivă? Uff, tare aş vrea să nu am niciodată frustrarea omului care îşi face treaba conştiincios şi ajunge să se revolte că alţii o duc mult mai bine pe alte căi. I-am spus odată unei colege cu care mă împac grozav (poate pentru că suntem de-o seamă, dar aici asemănările obiective se opresc; ea predă religie, are 3 minunaţi copii şi soţul ei este preot) că nu mă încălzeşte cu nimic ideea unei justiţii divine care nu este pentru lumea asta. Şi ea e de aceeaşi părere, dar are un soţ acasă care îi aminteşte unde trebuie să ne fie centrul de greutate. Da…

Mă înfior şi acum când îmi amintesc de un om pe la vreo 45 de ani care dimineaţa, înainte de ora 7, îi spunea cu sete altuia, în staţia de autobuz: “Da’ o să plătească, da? O să plătească!” Era atâta năduf, atâta obidă în glasul lui! Şi parcă şi satisfacţie răutăcioasă. Mi s-a părut limitat bietul om şi mi-am zis că e trist să ajungi aşa…

3 Responses to “Zig-zaguri”

  1. mOntecOre Says:

    si eu ma pretind un om moral…si ma blamez ca nu sunt indeajuns. Te chinui, iti faci treaba cum poti mai bine si la fiecare pas ti se demonstreaza ca esti fraierul din poveste? Frustrant nu? Dar trebuie sa invatam sa ne asumam alegerile…cumva.

  2. Victor Says:

    Sincer nu am probleme existentiale…am invatat sa ma protejez de ceea ce ma afecteaza…acum un singur lucru ma deranjeaza:…sunt un “bau bau”…pentru ca sunt fan rock….ma port in haine goth…negru cu imprimeuri demonice….pentru acest lucru vecinele mele din cartier s-au hotarat sa se razbune pe mine…ma dau drept un bau bau in ochii copiilor….ei saracii se uita cu ochii mari si sfiosi …sosotind pe la colturi…”vai vine omul cu cranii”.Aseara am tras masina langa un grup si am intrebat …de ce se feresc de mine…..?…raspunsul a sunat asa…—“mama a spus ca daca nu suntem cuminti ne da la “bau bau …iar bau bau esti tu…”..sa pic jos.Asta e viata…suntem ceea ce suntem pentru noi ca entitati….dar pentru altii……no coment.Nu te simti frustrata de atitudinea unora aflati vremelnic in functii decizionale….nici macar nu merita atentia noastra…nu te poti “duela” cu cineva net inferior tie pe tot palierul cunoasterii….sa fii iubita si respectata de cei apropiati.!…sarut mana /Victor/

  3. anamayana Says:

    @mOntecOre: da, cheia este sa ne asumam alegerile.

    @Victor: :)) Poti privi situatia cu umor. In lumea pestrita a capitalei nici nu ai iesi in evidenta. 🙂

    Nu am neaparat probleme cu persoane, ci ma raportez la lume in general…

    Multumesc. Toate cele bune si tie!

Leave a Reply