Spicuiri

Am găsit jurnalele mele mai vechi. Câte au mai rămas. În unul erau şi câteva pagini salvate din unul din 1994 (încă 17 ani, clasa a XII-a). Şi pentru că nu am dispoziţie să scriu nimic altceva, mă reproduc:

Tot ce facem rău e fără sens, e zbatere inutilă. Suntem larve, nu oameni. Şi cine să înţeleagă asta? O larvă se mişcă în limitele ei. Dacă ar ieşi dincolo de ele şi şi-ar vedea adevărata condiţie, s-ar cutremura… (1 nov.)

A nu crede niciodată pe nimeni de teama de a nu suferi apoi, de a nu fi dezamăgit, înşelat. Prefer să sufăr, să fiu dezamăgită decât să fiu permanent neîncrezătoare. Ce lucru minunat să acorzi încredere oamenilor! Înainte de toată “contabilitatea”, încrederea. Ea trebuie să fie piatra de temelie a tuturor relaţiilor dintre noi. (4 nov.)

Azi la ora de mate profesoara era nervoasă. A tunat şi a fulgerat tot timpul. S-a legat şi de mine: “- Gîrlea, ca de obicei, e în al nouălea cer. Stă cu ochii pe pereţi şi râde de una singură. Atâta inconştienţă numai la voi e posibilă”. (7 nov.)

Fizic, oamenii sunt atât de fragili încât te înfiori. Fără spirit, am fi anonimi. Or cei care trăiesc pentru trup trăiesc în anonimat şi în uitare. (20 ian. 2001)

Ieri mi-au plăcut pasajele acestea. Acum, recitindu-le, m-au întristat. Poate ideea că nu m-am schimbat atât de mult m-a întristat…

4 Responses to “Spicuiri”

  1. mOntecOre Says:

    de ce?? poate faptul ca nu te-ai schimbat l-am putea traduce prin “nu ai principii flexibile”…gandindu-te asa te-ai mai simti trista? eu clar nu.

  2. anamayana Says:

    Din punctul asta de vedere, nimic de zis.

  3. koma Says:

    de unde trangem concluzia ca nu ti-ai gresit deloc meseria.

    jurnalele mele erau pline de desene, schite si harti. ma intreb oare pe unde-or mai fi cele din vremea scolii…

  4. anamayana Says:

    Meseria, nu, în privinţa ţării mă mai gândesc…

    Eu nici nu mi-am căutat jurnalele şi am dat peste ele. O să le găseşti şi tu la un moment dat… 🙂

Leave a Reply