Eternul feminin

Am scris de-a lungul timpului despre femei. Şi de bine şi de rău. Există câteva calităţi pe care le consider emblematice pentru noi. Le-am înşirat aici sau aici.

Azi aş scrie despre ceea ce am putea numi călcâiul lui Ahile la speţa feminină: instabilitatea şi fragilitatea psihică datorate receptivităţii noastre care poate merge până la empatie.

Suntem atât de receptive la problemele altora, la ce se întâmplă în jurul nostru, încât deseori ne uităm pe noi însene şi trebuie să facem eforturi să ne detaşăm, să ne aducem aminte de ce este important pentru noi, de ce ar trebui să conteze.

Suntem atât de sensibile, încât ne “dă peste cap” ceva ce mai târziu ni se va părea doar un fleac, dar pe moment sau chiar zile în şir ne consumă, ne întunecă privirea, ne îneacă flota sau corăbii.

Suntem sensibile la părerea celor din jur şi le căutăm aprobarea. Uneori mai şi suferim dacă nu o primim.

Dorim cu orice preţ să fim iubite, să fim apreciate, avem nevoie de dovezi de dragoste, poate şi pentru a compensa instabilitatea noastră emoţională.

Probabil că tot din cauza fragilităţii noastre, nu ne plac schimbările, avem nevoie de siguranţă şi stabilitate…

Dacă am socoti câte ore suferim, suntem neproductive, cât de mult ne lăsăm copleşite de oscilaţii psihice, de deznădejdi închipuite, am încerca să luăm nişte măsuri!

Am putea începe prin a avea mai multă încredere în noi însene. În fond, cine, dacă nu noi, ştie cel mai bine ce ne trebuie? Nu avem nevoie de aprobarea altora, avem în primul rând nevoie de împăcarea cu noi însene.

Am putea continua prin a ne preţui mai mult, prin a ne pune mai presus de părerile altora, de criticile subversive, de altele… Asta nu înseamnă să nu învăţăm din ele, dacă e cazul. Dar este o diferenţă între a învăţa şi a permite să fii destabilizată, lezată.

Am putea continua de asemenea prin a nu ne mai compara cu alţii/altele. Suntem unice, inconfundabile, frumoase dacă ne manifestăm autentic.

Va urma…

Tags: , , ,

Leave a Reply