Nimeni nu e antitalent!

Nimeni nu e antitalent pentru nimic. Şi nimeni nu se naşte sau se trezeşte, uite-aşa, printr-un miracol, expert într-un domeniu.

Tot ce ştim şi ni se pare că ştim pur şi simplu e dobândit cine ştie când – într-o altă viaţă poate – şi cine ştie în cât timp.

Pentru tot ce nu ştim, dacă vrem să învăţăm, trebuie să ne înarmăm cu răbdare, atenţie, inteligenţă şi voinţă… Şi cu modestie. Chiar dacă suntem aşi în altele şi avem la sertar diplome şi titluri, în domeniul X suntem abia novici.

Mie nu îmi e ruşine să spun că nu ştiu ceva. Nu mi-a fost ruşine să învăţ la 30 de ani să merg pe bicicletă, să primesc încurajări de la bătrânei necunoscuţi sau să cad… De altfel, anul ăsta am căzut mai mult decât în anul în care am învăţat! Se mai întâmplă.

Poate că nu am nici o jenă pentru că sunt pe deplin conştientă de valoarea mea, mă cunosc şi ştiu că o amărâtă de căzătură e până la urmă un fleac. Gândul meu zboară imediat la cauzele ei, la ce trebuie să reţin din întâmplare.

Poate că nu îmi e ruşine să pun întrebări pentru că ştiu deja multe. De fapt, cu ce satisfacţie pun eu întrebări atunci când le pot pune! Mai ales că în marea majoritate a timpului, datoria mea e să răspund la întrebări. (Am descoperit avantajul de a putea pune întrebări abia după ce mi-am dat seama că eu sunt mai mereu în postura de a da răspunsuri.)

Tags: , ,

Leave a Reply