Râsu’ plânsu’

Tocmai ce vorbeam cu un amic despre prostia românească şi îmi aminteam că am văzut vara asta la ştiri un sondaj în care oameni de toate vârstele erau întrebaţi dacă pământul se învârteşte în jurul Soarelui sau invers şi alte banalităţi, iar ei răspundeau după câteva bâlbâieli “Soarele se învârteşte în jurul Pământului, desigur” căz doară noi stăm pe loc.

Să mori de râs sau de consternare? Ce doamne iartă-mă s-a ales după atâtea arderi pe rug, după atâtea eforturi uriaşe de a ne deştepta? Nu am să înţeleg niciodată cum de în Grecia antică sau în Roma antică oamenii educaţi ştiau că Pământul se învârteşte în jurul Soarelui, că e un glob ceresc suspendat în spaţiu, mă rog, nu mă exprim eu prea bine, dar găsiţi o descriere impresionantă în Metamorfozele lui Ovidiu (nu în orice ediţie însă) şi după câteva sute de ani, nu multe, erau complet ignoranţi.

Revenind la români, de ce şi-ar mai bate cap în cap neuronii ăia puţini şi leşinaţi dacă tot o să le fie bine?

Povestea un coleg de istorie că avusese un elev care nici nu ştia să scrie bine (pe vremuri măcar mai ştiau să scrie corect!) şi când l-a întrebat ce face, cu ce se ocupă, a aflat că e maior la SRI.

Am avut şi eu în primul an de învăţământ o poamă pe care nu am s-o uit niciodată. Şi acum îi ştiu numele întreg (pe care el nu şi-l scria corect, că era cu 2 i). L-am trecut de milă, de silă, după ce l-am torturat săptămâni în şir să scot de la el ceva. Probabil că dacă nu aş fi fost la început şi dacă nu ar fi fost an terminal – se mai pune şi faptul că nu puteam eu recupera materia din toţi anii pierduţi – nu l-aş fi trecut. Ce să vă spun, mi-a picat faţa când am auzit că a luat la oral la bac nota 10. 10!!!!!!!!!! Nici mai mult, nici mai puţin!

Şi asta se întâmpla acum 10 ani. Cum au evoluat lucrurile, vedeţi aici.

Tags: , ,

2 Responses to “Râsu’ plânsu’”

  1. Esqvilyn Says:

    Eu nu cred intr-un amalgam de cunostinte. Sunt mult mai mult adeptul specializarii intr-un domeniu decat al culturii generale. Si cred ca lucrurile care merita sa fie invatate sunt cele care iti plac, care crezi ca te vor ajuta mai tarziu si cele care te ajuta sa intelegi mai bine lumea. Restul nu :).

  2. anamayana Says:

    Pai lumea e atat de variata, incat e greu sa o intelegi daca esti specializat doar pe un bucatica. Radeam odata si spuneam ca nici macar pentru ambele urechi nu mai sunt specialisti. Acu’ trebuie sa cauti specialistul pentru urechea dreapta sau pentru urechea stanga.

    Problema este ca lumea se idiotizeaza din ce in ce mai mult. Cultura generala si vocabularul devin din ce in ce mai limitate… e mult de spus…

Leave a Reply