Sonet

Tai cerul cu aripa mea vitează
Şi, pe măsură ce-l întrec, sub mine
Şi zvârl dispreţul recii lumi meschine
M-avânt mai mult către dorinţa trează.

Sfârşitul lui Icar nu mă-ntristează
Ci mă înalţă-n sferele senine…
Că voi cădea mort la pământ, ştiu bine:
Ce viaţă însă moartea-mi egalează?

“Opreşte-ţi îndrăzneala, căci nu este
Vreo cutezanţă fără de durere!”
Aud prin cer cum inima-mi dă veste.

Răspund: “Despică bolţi, mori mulţumită,
Nu te-nspăimânte nalta mea cădere,
Cât prin destin mi-i moartea strălucită!”

Luigi Tansillo

Tags: , ,

3 Responses to “Sonet”

  1. calatorintimp Says:

    “Ce viaţă însă moartea-mi egalează?”….cand sufletul meu plange cu ganduri …cu lacrimi si ingeri ?….sarut mana…am revenit ….de “dincolo”

  2. anamayana Says:

    Buna, chiar ma intrebam ce se intampla cu tine. Vad ca revii trist…

  3. anamayana Says:

    Si ti-ai facut blog. Bun venit in randul bloggerilor!

Leave a Reply