Straie de mironosiţă

Azi, la clasa a IX-a, copilașii avuseseră printre altele de învățat primele 2 strofe din Adam și Eva, de Arghezi.

O elevă m-a anunțat că nu a învățat strofele pentru că ea are altă religie și a întrebat-o pe mama ei, care mamă nu i-a dat voie. Și clasa a sărit repede: “Da, doamna, ea și la ora de religie…”, dar le-am tăiat elanul.

Poezia este aceasta:

Urându-i-se singur în stihii,
A vrut şi Dumnezeu să aibă-n cer copii
Şi s-a gândit din ce să-i facă,
Din borangic, argint sau promoroacă,
Frumoşi, cinstiţi, nevinovaţi.
Se puse-aşezământul dintre fraţi.

Dar i-a ieşit cam somnoros şi cam
Trândav şi nărăvaş strămoşul meu Adam;
Că l-a făcut, cum am aflat,
Cu praf şi niţeluş scuipat;
Ca să încerce dacă un altoi
De stea putea să prindă pe noroi,
Că, de urât, scuipând în patru zări,
Stingher,
Făcuse şi luminile din cer.

Dar iată că l-a nimerit,
Din pricina aluatului, greşit,
Şi că Adam, întâiul fiu
Al Domnului, ieşise, parcă, şi zbanghiu.
Nu-i vorbă, nici o poză nu ne-nvaţă
Cum ar fi fost omul dintâi la faţă.

Nici unda lacului nu l-a păstrat,
În care se-oglindea la scăpătat.
Puterea lui dumnezeiască,
Dormind mereu, căta să-l mai trezească;
I-a rupt un os din coaste, ceva,
Şi-a zămislit-o şi pe Eva.

Mai poţi căsca de lene, iarăşi,
Când ai o soră şi-un tovarăş?
S-au luat de mâini şi-au cutreierat
Grădina toată-n lung şi-n lat.

Să nu te miri că, şovăind şi mici,
Li se julea şi nasul prin urzici.

Singurul argument – mult spus – pe care mi l-a adus ea era nefondat. La întrebările mele nu a știut să răspundă. Dar nu a renunțat nici un moment la atitudinea ei rigidă.

După un dialog al contrariilor (eu aprinsă, ea înghețată), am întrebat-o: Ce o să îi spui mamei tale acasă, în afară de faptul că “profesoara e rea și…”. Răspunsul a venit prompt: “Că ați spus că este o aberație…” :)) Nimic imprevizibil aici. Acum mă aştept să mă reclame.

Tags: , ,

7 Responses to “Straie de mironosiţă”

  1. Ninu Says:

    Cind scolile sint goale, bisericile sint pline… s-au viceversa…
    Scoala si crestinismul se impaca perfect si sint compatibile in totalitate, Insa scoala si religia ori care ar fi ea sint total incompatibile, si religia obligatorie in scoli e un rau facut societatii pentru care vom plati din greu… Religia impusa cu fortza nu e altceva decit o spalare a creierului copilului… care mai tirziu ii va distruge viata
    Trebuie sa recunosc ca am facut parte dintru-n sistem religios gresit, habotnic si fatarnic… si am incercat din greu sa-l schimb din interior dar nu am reusit..
    Asa ca in ceea ce priveste religia am ales liberul arbitru .

  2. anamayana Says:

    🙂 Frumos comentariu. Multumesc.
    Problema nu este ca se studiaza religia, ci cum se studiaza. Daca s-ar studia de pilda comparativ religiile, daca s-ar studia ce este mesaj universal valabil, daca s-ar studia fara parti-pris-uri, daca s-ar inceta cu “crestinismul este cea mai buna religie” sau, si mai rau, singura adevarata si valabila…
    De exemplu, pe mine ma deranjeaza faptul ca fiecare ora de religie incepe cu rugaciunea Tatal nostru. La inceput mi s-a parut doar ciudat si nu m-am gandit prea mult. Dar cand te gandesti ca rugaciunea e un act intim si in nici un caz nu trebuie impus din exterior…

  3. Ninu Says:

    Asa este Anamayana, eu am vazut o femeie distrusa psihic doar pentru ca parintii i-au spus toata adolescenta ca iubirea e ceva rau, si ca un cuplu dupa ce are copii pe care ii vrea ar trebui sa doarma separat… Ea a trait mult cu sufletul incarcat de tristete , se socotea mereu murdara si nevrednica..doar pentru ca isi iubea sotul si dorea sa faca dragoste cu el… Eu am cunoscut-o personal Anamayana si desi am vorbit mult cu ea nu am reusit sa o eliberez de aceasta credinta care ii atacase sufletul… Atunci am vazut ce mult rau poate face religia unor suflete nevinovate..sint unii barbari care nu au nimic de a face cu divinitatea si cu credinta care distrug sufletele curate 🙁 pur si simplu mi-e sila de astfel de persoane… 🙁 Era sa-i numesc oameni..dar nu merita.

  4. anamayana Says:

    Trist. E ciudat cum am avansat atat de mult din punct de vedere tehnic, dar am ramas atat de plini de prejudecati. Nu cred ca exista ceva mai toxic.

  5. Dia Says:

    Interesanta intamplare. Imi amintesc din zilele scolii ca si eu, fiind de alta religie decat majoritatea colegilor, ma confruntam deseori cu situatii in care eram “contra curentului”. Cand eram doar un copilas, poate ca nu intelegeam de ce nu era potrivit sa fac un anumit lucru, constiinta imi spunea doar ca nu trebuie sa-l fac. Cand am mai crescut, am invatat insa sa-mi argumentez logic deciziile. Mai degraba te confrunti cu prejudecati din partea celorlalti daca spui indaratnic ca nu faci un lucru, decat atunci cand dovedesti ca ai motive rationale. In cazul oferit de tine, greseala e a parintilor ca nu au stiut sa-si ajute adolescentul (clasa a IX-a !!!) sa rationeze singur si sa aduca argumente. Putea iesi o discutie frumoasa pe marginea poeziei. Acuma, ori era prea timida, ori parintii sunt chiar simpli si incuiati, ori era mai mult o scuza sa nu invete. Am o intrebare: La clasa a IX-a elevii mai trebuie sa invete poezii pe de rost?!

    P.S. – Daca eram eleva ta, aveam si eu niste obiectii la poezia asta, dar mi-ar fi placut sa fac conversatie. Nu-mi plac versurile “Dar iată că l-a nimerit,/ Din pricina aluatului, greşit”. 😀

  6. anamayana Says:

    Multumesc pentru comentarii. 🙂 Scuze pentru raspunsuri asa de tarzii, in sfarsit pot si eu sa respir linistita.
    Pentru clubul de carte mi-am facut cont google, dar la incercarea de a ma loga, imi aparea o eroare. Am cerut asistenta si de la sotul meu, nu am rezolvat problema si m-am lasat furata de altele. Voi reveni.
    Cat despre povestea de mai sus, are si un epilog. L-am cunoscut si pe tatal fetei, a venit cu o falca in cer si una-n pamant, atribuindu-mi afirmatii pe care nu le-as face niciodata…

    La clasa a IX-a si mai tarziu, le cer din cand in cand copiilor sa invete poezii. Cred ca am ramas cu ideea asta dupa ce am citit “Jurnalul fericirii” (in liceu imi propusesem sa invat o poezie pe zi).

    P.S. ce discutie interesanta ar iesi. 🙂

  7. Dia Says:

    Sa fie oare din cauza ca inca nu esti acceptata ca autor? Daca imi dai adresa de gmail (poti trimite un e-mail pe adresa indicata in bara laterala a blogului clubului de carte), the pot adauga la lista autorilor. Poate se rezolva astfel.

    Da! Mi-e dor de discutiile pe care le aveam la ora de romana. Aveam niste colegi cu pareri bine inradacinate :)) si profesori care ne incurajau sa discutam. Ma gandesc uneori la poeziile cu trimiteri spre divinitate ale lui Arghezi, Blaga. Desi unele (cum este poezia de fata) au o oarecare nota de sarcasm, privind dincolo, este evident ca erau oameni macinati de indoiala si de dorinta de a putea crede. Erau oameni care cautau si nu gaseau, desi “Dumnezeu nu este departe de niciunul dintre noi”, spunea apostolul Pavel. Pentru mine, astfel de oameni, chiar si unii care se declara atei, sunt mai profunzi spiritual decat altii care se declara credinciosi doar fiindca au mostenit o religie sau fiindca nu vor sa discute pe teme religioase. Cel putin acesti atei, agnostici sau oameni plini de indoieli mediteaza, isi pun intrebari, sunt preocupati de existenta lui Dumnezeu, pe cand pentru ceilalti este suficient ca mananca, dorm si traiesc in nestire.

Leave a Reply