Cinci oameni cu care te întâlneşti în rai

“There are no random acts… We are all connected… You can no more separate one life from another than you can separate a breeze from the wind…”

Pentru că Tuesdays with Morrie mi-a rămas viu în minte, deşi au trecut ani buni de când l-am văzut, am fost curioasă să văd şi The five people you meet in heaven, amândouă după cărţile lui Mitch Albom.

Un film delicat şi profund, o operă de artă desăvârşită, simplă, cam ca viaţa unui om oarecare, dar cu ce adâncimi de înţelesuri!

Personajul principal, Eddie, se crede un ratat si nu se jenează să se recomande ca atare. A renunţat la visurile lui din tinereţe şi s-a resemnat acceptând existenţa mediocră de om bun la toate într-un parc de distracţii. A moştenit frustrările tatălui său – pentru care l-a şi urât, dar nu şi le-a revărsat, ca acesta, pe alţii, după cum nu şi le-a înecat în alcool. Era blând cu copiii, răbdător, atent, veşnic la datorie.

Împlinit în dragoste, prin Marguerite, singurul lui regret a fost că iubirea lor nu a durat mai mult, că ea a murit lăsându-l singur prea devreme. Şi ce dragoste frumoasă îi lega! Una care nesocotise statute sociale, războaie, răni fizice şi morale! Una care a nesocotit şi moartea. O dragoste necondiţionată, în care nu aveau nevoie de nimic altceva pentru a fi fericiţi. Simpla prezenţă a celuilalt însemna totul.

Eddie învaţă abia după moarte lecţiile pe lângă care a trecut fără să ştie în viaţă. Înţelege că toţi alcătuim un imens puzzle, că ne influenţăm unii pe alţii, că lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi şi o tragedie care ne marchează poate fi de fapt o şansă care ni se dă – totuşi trist este că putem trăi viaţa întreagă flagelându-ne pentru că nu reuşim să vedem decât partea goală a paharului.

Eddie este modest, aproape umil. Generozitatea face parte din structura lui, este atât de firească, încât nu este conştient de binele pe care îl face altora. Îl face la fel cum respiră. Nu este conştient nici de efectul pe care îl are asupra oamenilor. De fapt, ca în viaţă, nici ceilalţi nu stau prea mult să analizeze şi au dificultăţi în a-l descrie când sunt întrebaţi. Pentru că viaţa se trăieşte, nu? În viaţă ne adâncim cu toţii, ne grăbim să trăim şi rămânem la senzaţii, la impresii… Prea puţini şi de prea puţine ori contemplăm.

Din fericire, ni se oferă şansa asta în lumea de dincolo. Şi atunci vedem că nu trebuia decât să ne facem treaba bine, oricât de neînsemnată ar fi părut ea. Că un lucru făcut bine este ca o cărămidă solidă în construcția lumii…

Replici din film:

“Eu nu am ce căuta aici. Nu am făcut nimic deosebit în viată, nu am fost nicăieri, nu am realizat nimic ce ar merita tinut minte”.

“- Nu ai înteles, sacrificiul nu e ceva de care să-ti fie rusine, e ceva de care să fii mândru. Oamenii nu mai fac sacrificii unul pentru altul, pierd ceea ce îi face oameni. E cel mai nobil lucru pe care îl facem.

- Tu ai pierdut totul.

- Asta e treaba cu sacrificiul, câteodată când crezi că pierzi ceva, nu faci decât să-l dai altcuiva”.

“- Eddie, credem că prin a urî pe cineva îl rănim, însă ura e o sabie cu două tăisuri. Iar răul pe care îl facem altora, ni-l facem si nouă. Nimeni nu se naşte cu ura, o construim de-a lungul anilor, cu lucruri pe care nu le spunem, cu lucrurile pe care le suportăm, iar când murim sufletul e liber, liber să vadă adevărul.

- Deci ce trebuie să fac?

- Trebuie să-ti ierti tatăl”.

Tags: , ,

7 Responses to “Cinci oameni cu care te întâlneşti în rai”

  1. Ninu Says:

    - Deci ce trebuie să fac?
    - Trebuie să-ti ierti tatăl.
    Asta inca nu pot face :( ( desi ma straduiesc… din rasputeri…

    Sint unele filme care iti ramin in suflet pentru totdeauna eu am gasit in viata 3 asemenea filme.

  2. Esqvilyn Says:

    “A moştenit frustrările tatălui său

  3. Esqvilyn Says:

    Noroc ca am obiceiul de a da ‘copy’ :D . Nu e bine sa te citez pt ca sunt sanse sa nu mai apara :) ).

    “A moştenit frustrările tatălui său – pentru care l-a şi urât, dar nu şi le-a revărsat, ca acesta, pe alţii, după cum nu şi le-a înecat în alcool. Era blând cu copiii, răbdător, atent, veşnic la datorie.”
    E greu sa gasesti oameni care sa nu defuleze. De fapt, ma intreb chiar daca e posibil: sa preiei bune si rele laolalta, dar sa nu te enervezi niciodata, sa nu gandesti sau sa te exteriorizezi intr-un mod negativ fata de alte persoane. Cred ca asta ar insemna sfintenie.

    N-am vazut filmul, dar din ce ai scris pare frumos :) .

  4. mOntecOre Says:

    una dintre celelalte dileme ale omului modern, sa inveti sa iti accepti locul…
    clar o sa ma uit, poate o samai invat si eu ceva, multumesc.

  5. anamayana Says:

    @ Ninu: sa ierti pe cineva, sa “iti repari” sufletul cred ca este cel mai greu lucru posibil. Trebuie sa ai rabdare.
    @ Esqvilyn: Tu esti deja obisnuit cu “hachitele” blogului meu. Imi cer scuze :)
    Sa stii ca este o forma de sfintenie. Oamenii astia sunt atat de rari, atat de pretiosi, o binecuvantare si pentru noi. Si totusi, noi, care suntem constienti de aceste merite, nu reusim sa facem la fel.
    Sper sa iti placa filmul, oricum merita vazut. Ca si “martile cu Morrie”.
    @mOntecOre: ai sintetizat perfect. :)

  6. Esqvilyn Says:

    E, nu-i nimic, oricum dau ‘copy’ de obicei, poate s-a stricat conexiunea intre timp :) .

    Si eu sper sa vad aceste filme. Candva :D .

  7. anamayana Says:

    :) Candva-ul tau imi aduce aminte de cat de ocupati mai suntem…

Leave a Reply