Oameni mici

Oamenii mici sunt răi.

Oamenii răi sunt urâţi.

Oamenii mici sunt urâţi.

Acest silogism este rezultatul experienţei mele.

Acum, în funcţie de capacitatea mentală, paleta se diversifică. De la cei mai apţi din acest punct de vedere, te poţi aştepta la rafinamente sadice şi la critici. De la cei mai săraci cu duhul, te aştepţi la mizerii mai prozaice: bârfe, intrigi, proteste, ameninţări… şi critici. Intoleranţa, complexele (de superioritate în primul caz, de inferioritate în al doilea) şi suficienţa le sunt trăsături comune.

De când am avut prostul moment de lipsă de inspiraţie şi am acceptat funcţia de preşedinte de bloc mă simt ca într-un cuib de oameni mici care habar nu au – e o caracteristică a lor – dar comentează, judecă, simt nevoia irepresibilă de a-şi da cu părerea – că la asta suntem toţi buni ca naţie.

Oamenii mici din acest bloc au mult timp liber. Şi au impresia că nici eu nu am ceva mai bun de făcut.

Ce bine era când nu cunoşteam pe nimeni!

Probabil că postul acesta mă scoate şi pe mine drept rea, mică şi urâtă…

Tags: ,

4 Responses to “Oameni mici”

  1. Esqvilyn Says:

    Toti au dreptul de a-si da cu parerea :).

    Acum eu cred ca exista 2 variante:
    1. Faci sedinte cu ei, le spui sa vina cu argumente, mergi pe ideea discutiilor si a transparentei. Si le explici de ce deciziile sau viziunea ta sunt bune. Teoretic, daca ai dreptate, majoritatea ar trebui sa vada asta.
    2. Renunti la functia de presedinte de bloc. Te gandesti ca nu se merita sa-ti consumi timpul in a-i coordona pe ei, printre critici pe care nu le consideri justificate.

    Mie nu imi pari “rea, mica si urata” :P. Doar “mironositele virtuale” nu critica “online” nimic niciodata. Asa cum spuneam in alte randuri, conteaza cum iti porti luptele.

  2. anamayana Says:

    Eh, datul cu parerea ar fi chiar inofensiv, nu m-ar face sa scriu asa. Problema cu oamenii astia e ca sunt nocivi, vorbesc pe la spate, x ii critica si barfeste pe y si pe z, y ii critica si barfeste pe z si pe x si asa mai departe. De fapt, sa fiu corecta, e vorba doar de femei – “prietene” intre ele, vecine de zeci de ani. Unele sunt pensionare, altele nu au job. Le macina invidia si propriile frustrari. Iar eu nu am nici timp si nici chef de asemenea discutii, am fost pana acum prea politicoasa sa le pun la punct si situatia este deja penibila. Nici nu cunosteam pe nimeni si ascultam ca pe fapte diverse. Unele dintre aceste personaje fac parte din comitete si comitii, altele sunt din familii.
    Cum doar ce avuram 2 sedinte, e exclus sa mai facem una luna asta, dar o astept cu nerabdare pe urmatoarea si imi pun pe hartie ce trebuie sa spun de la inceput ca este inacceptabil. Munca de psihoterapeut cu ele nu am de ce sa fac si apoi ma intreb daca ar avea vreun efect.
    Si exista intotdeauna desigur solutia demisiei. Eu ma gandesc la ea de cand am acceptat postul asta.

  3. anamayana Says:

    🙂 Multumesc pentru precizarile din final.

  4. Esqvilyn Says:

    Cu placere ! 🙂
    Pe unii ii bucura cuvintele mele, pe altii ii supara … 🙂

Leave a Reply