Bilanţuri, balanţe… – II

A îmbătrâni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute, înseamnă a deveni mai uşor, mai liber. Într-un anumit sens, eşti mai bătrân când eşti tânăr şi mai tânăr când eşti bătrân.

E bine dacă e aşa…

A mai trecut un an. Un an în care unele semne de întrebare au căpătat răspunsuri şi au născut speranţe. Speranţe în sensul în care le definea Pleşu într-un articol al său:

Cînd speri, speri ca Avraam, “împotriva oricărei speranţe” (cf. Romani, 4,18). Nu speri fiindcă ai de ce, ci fiindcă nu ai de ce, în ciuda faptului că nu ai de ce. Speranţa nu e replica veselă pe care o dăm unei promisiuni. E mai curînd felul omului credincios de a reacţiona la ocultarea promisiunii: e o adecvare la rău. De aceea, speranţa fără fisură e o virtute rară.

Un an în care am învăţat câte ceva, am realizat câte ceva, nu mare lucru, dar până la urmă nici viaţa noastră nu este alcătuită numai din lucruri importante şi din evenimente majore.

Cea mai semnificativă realizare este că am învăţat să conduc şi chiar îmi place. Am descoperit că maşinile sunt unelte inteligente, gândite să vină în întâmpinarea ta. Şi asta s-a concretizat într-o bucăţică de plastic roz-albăstruie care îmi dă voie să şofez. E plăcut gândul că poţi pleca oriunde, că e atât de simplu.

În ce priveşte examenele, m-am lămurit. Vârsta şi experienţa nu te ajută să treci mai uşor prin ele. Vârsta şi experienţa vin şi cu mai mult stres, mai multe griji, o sensibilitate mai mare, în cazul meu cel puţin…

O altă realizare este că am îmblânzit – de mult îmi propusesem asta – zilele de marţi pentru care au fost vremi în care aproape că dezvoltasem o fobie. După ce multe marţi la rând mi se întâmplaseră numai “tâmpenii”. Anul acesta, zilele de marţi au fost punctate de evenimente cu întorsături fericite, deşi ar fi putut sfârşi prost: odată era să cobor din autobuz uitându-mi sacoşa pe scaun, dar un domn mi-a atras atenţia (aş fi pierdut o mulţime de chei şi mi-aş fi creat multe probleme). Examenul auto l-am luat într-o zi de marţi (ce nod în gât am avut acceptând o zi de marţi) deşi am făcut mai multe greşeli decât data trecută când îl picasem şi condusesem impecabil, dar, evident, făcusem o greşeală care s-a dovedit capitală. Pentru că la volan, am înţeles asta pe deplin, o fracţiune de secundă contează.

Şi ajung la altă realizare foarte importantă: toată viaţa am fost considerată de ceilalţi cu capul în nori şi chiar eram. Nu mă uitam pe unde merg, nu eram atentă la detalii, mă pierdeam în visări, “în tubul catodic” cum spune soţul meu. Şofatul acesta m-a obligat să fiu vigilentă, să casc ochii la semnele de circulaţie, să mă gândesc ce înseamnă 50 de metri, ce vor să facă ceilalţi… Este un excelent exerciţiu de concentrare şi atenţie înainte de a fi unul de îndemânare.

Tags:

5 Responses to “Bilanţuri, balanţe… – II”

  1. CARMEN Says:

    Deci tragand linie si adunand, ai mai multe realizari decât esecuri, si asta înseamna ca am de ce sa te felicit si tu… sa scoti sampania si sa închinam un pahar! Craciun fericit si La multi ani cu sanatate si multe realizari! pupici :-*

  2. mOntecOre Says:

    Si uite ca nu ai terminat anul fara carnet, la cat mai multe bariere depasite:)

  3. anamayana Says:

    @Carmen: Am inchinat in gand. 🙂
    @mOntecOre: si eu obisnuiesc sa fac urarea asta. Dar abia acum mi-am dat seama cat efort implica. Totusi, doar pasii inainte conteaza. 🙂

  4. Esqvilyn Says:

    La cat mai multe realizari in noul an !
    De fapt la cat mai multe clipe fericite, fara regrete ! Bilanturile sunt mai mult pentru firme :). Conteaza sa fii tu fericita.
    >:D<

  5. anamayana Says:

    🙂 Mulţumesc, la fel!
    Asta ma gândeam şi eu. Contează cum ne simţim noi, cum trăim diversele experienţe. Pentru că viaţa nu este roz. Sau nu poate fi roz tot timpul. Nu e nici perfecta. Şi atunci esenţial e ca noi să ne găsim echilibrul şi să fim împăcaţi.
    >:D<

Leave a Reply