Sinuciderea

S-a întâmplat să citesc în ultimul timp mai multe despre sinucidere pe diverse bloguri. Asta pe lângă discuţiile de la TV din vară, prinse în treacăt, pe bucăţi şi nu neapărat cu ambele urechi.

Oricum ar fi, sinuciderea este un subiect despre care mulţi îşi dau cu părerea. Şi cred că nu ar trebui. În primul şi în primul rând pentru că nu vorbesc din experienţă. Şi oricât ar încerca ei să înţeleagă o anumită situaţie nu au cum. Despre sinucidere nu se poate discuta raţional, ea chiar nu are nimic raţional. Nu îţi faci calcule când te sinucizi, decât, eventual, numeri cam câte pastile ţi-ar trebui.

Şi cum am putea noi înţelege un sinucigaş, când suntem atât de diferiţi? Când avem praguri de rezistenţă şi scări ale valorilor şi priorităţilor atât de diferite… Pariez că nici sinucigaşii între ei nu s-ar înţelege.

Dar… avem prostul obicei de a încerca să înţelegem noi tot, să ne dăm noi cu părerea despre tot pentru ca apoi, cu o ocheadă complice să ne spunem nouă înşine “Eşti bun, dom’le, eşti bun!”

Tags:

6 Responses to “Sinuciderea”

  1. Maya Says:

    ne-ar putea lamuri pe cat posibil studiul lui Emile Durkheim – Despre sinucidere

  2. anamayana Says:

    :) Multumim de recomandare.

  3. Esqvilyn Says:

    Eu cred ca nu trebuie sa existe niciun subiect interzis discutiilor :) . Ca in cazul sinuciderii sunt destui care afirma: “Sinucigasul a fost un egoist, prost, … Nu s-a gandit la familia lui.” e partea a 2-a. Dar sunt si altii care le replica: “Ca sinucigas nu gandesti rational”. Per total, cu cat sunt mai multi oameni care participa la discutie, sunt mai multe sanse sa fie expuse toate perspectivele asupra problemei. Sigur, asta functioneaza in general, oricare ar fi problema si la orice s-ar referi discutia.

    Asa si despre psihologi s-ar putea spune: “Nu mai vorbiti despre pacienti, voi nu intelegeti, voi n-ati trait formele lor de nebunie !”. Iar eu nu sunt de acord cu asta. Cea mai semnificativa parte a progresului se obtine din faptul ca omul poate invata din cunostintele, rationamentele, judecatile de valoare ale altora. Fara sa fi experimentat el toate acele lucruri. Daca n-ar fi existat carti, internet si alte mijloace de transmitere a informatiei, am fi fost mult mai inapoiati.

    Bine, am inteles si unde bati tu :) . Dupa ce ca un om a ajuns la limita rezistentei psihice, sa nu i se mai sparga in cap si vina de a nu gandi “cum trebuie”. Sunt de acord. Totusi, cred ca pana si aceste acuze au oarecum un efect bun: acela de a le intipari in cap celor sanatosi mintal ca sinuciderea reprezinta un fapt reprobabil si ca ar trebui sa se gandeasca la cei apropiati.

  4. mOntecOre Says:

    saptamana trecuta s-a sinucis o vecina de-a mea aruncandu-se de la etajul 8. Nu exista variantele noastre, exista fapta si atat, a ei, ramane decizia ei si regretul ei daca exista. Mi se pare redundant sa vorbim, analizam si judecam. Omu ala nu se mai intoarce. M-a afectat fara sa imi doresc si sa am motive, am stat chiar sa analizez de ce, cum….mi se pare interesant ce este in sufletul unui om cand recurge la asa ceva, Mai interesant mi se pare si care ar fi pragul de rezistenta al fiecaruia…

    Am citit si eu din E.D – Despre sinucidere la vremea mea si nu m-a lamurit. Pana nu treci pe acolo nu vei stii niciodata cu exactitate, chiar si dupa n studii…

  5. anamayana Says:

    Eu nu zic ca ar fi un subiect interzis discutiei, ci inutil. Ne dam cu parerea despre ceva ce nu cunoastem si mai si judecam. Si nu stiu la ce ne-ar ajuta sa intelegem problema, cand totul se rezuma la “traire”. Stii cum se spune “inima are ratiunile ei pe care ratiunea nu le cunoaste”. Si ratiunile inimii sunt de obicei mai puternice.
    Iar psihologia e altceva. Probabil si sinucigasii ar avea alta soarta daca ar apela la un ajutor de acest fel.
    Iaca nu am citit Despre sinucidere si ma gandeam ieri ca totusi nu as vrea sa o fac. Nu ma intereseaza, cel putin in perioada asta, un tratat despre asa ceva…

    Ar fi interesant de detectat pragul nostru de rezistenta, dar cred ca e aproape imposibil. El variaza chiar si la acelasi individ. Cel putin eu vad ca am perioade cand trec usor peste orice si altele in care ma raneste orice prostie…

  6. Esqvilyn Says:

    Dupa cum spuneam, nu cred ca totul se rezuma la traire :) . Intr-o anumita masura psihologii trebuie sa-si inteleaga pacientii. Poate nu in totalitate, dar cumva trebuie sa caute sa inteleaga cauzele, patologia.

    “inima are ratiunile ei pe care ratiunea nu le cunoaste” – Si in spatele “ratiunilor inimii” se afla explicatii. Mie “ratiunea inimii” imi pare adesea o exprimare menita sa explice alegeri ce cuprind o parte negativa, dar care sunt “justificabile” datorita unei dependente afective.

Leave a Reply