Bunătate cu limite

Poţi spune că eşti bun când dai dovadă de bunătate şi înţelegere doar faţă de tine şi ai tăi, faţă de cei care oricum îţi plac sau doar atunci când ai tu chef, când te simţi tu bine? Şi, după acelaşi tipar, poţi spune că eşti amabil, tolerant etc.?

La asta mă gândeam eu azi, pornind de la un cadou pe care l-am oferit din inimă cuiva care îmi inspiră admiraţie şi respect.

Cât de bună este părerea noastră despre noi numai pentru că vedem doar ceea ce vrem să vedem?

Deunăzi m-a indispus un cerşetor amărât pentru că avea o voce stridentă şi l-am tratat cu spatele…

Cam cât calcul încape în bunătatea, mila, caritatea, toleranţa oamenilor de azi?

12 Responses to “Bunătate cu limite”

  1. mOntecOre Says:

    cam cat lasa subiectivismul sa fie. Asaltul lumii actuale reduce considerabil potentialul de a fi buni. Eu pot fi painea lui Dumnezeu pana la primul pas gresit sau pot ignora (nesimtire crasa) daca nu consider ca ajutorul meu este meritat/oportun…uneori si binevenit, deci revenim la subiectivism….sau nu vrei sa ii zicem mai bine “mai incolo de propriul nas”?

  2. anamayana Says:

    Nu mai stiu daca am auzit sau citit – si unde! – ca 70% din ceea ce percepem este ceea ce suntem efectiv in stare sa percepem, si nu realitatea asa cum e ea… lucru care m-a apropiat din nou si mai mult de Socrate. Nu ca as fi vreunul, nici pe departe.
    Vezi, a fi painea lui Dumnezeu pana la primul pas gresit nu prea inseamna a fi painea lui Dumnezeu… inclin sa cred… Lucrurile sunt complicate.

  3. mOntecOre Says:

    Tocmai de aceea incerc, pe cat ma lasa propriile limite sau complexe, sa surprind realitatea prin ochii altora. Sa citesc, sa invat de la altii, sa ascult opinii si sa filtrez. Pentru mine acest aspect de a vedea cum e si realitatea celuilalt devine uneori suparator pentru ca uit de a mea.

    Painea Lui (cu majuscula dupa cum am invatat la orele de religie) va ramane moale in continuare, insa eu fiind om pot fi doar pana la acel punct de cotitura. Oricum stii si tu ca oricat as vrea sa ma comport conform unui tipar este imposibil, poate azi pun in practica ce am spus aici dar poate maine sunt paine uscata doar pentru ca au aparut alti factori in peisaj.

    Incerc sa fiu stricta…nu imi iese…sunt doar categorica. Macar principiile nu-mi sunt flexibile.

  4. Esqvilyn Says:

    Sunt intrebari fundamentale :) .

    Eu cred ca adevarata bunatate este atunci cand raspunzi cu bine la rau. Asta este si esenta crestinismului. E oarecum usor sa-i iubesti pe cei care te iubesc. E infinit mai greu sa lupti cu un lant de negativitati. Sa fii tu cel care arata intelegere, desi este tratat intr-un mod mizerabil. De aceea in decursul deceniilor apar putini sfinti, dar destui laudarosi.
    Eu unul stiu ca sunt departe de ideal.

  5. anamayana Says:

    Oamenii constienti ca “nu le iese” sau care isi pun problema “departarii de ideal” sunt cei care fac eforturi constiente in aceasta directie. :) Ceea ce inseamna ca sunt pe drumul cel bun.

  6. Esqvilyn Says:

    Ai revenit dupa ceva saptamani de “tacere” :) .

    Sunt si oameni care inteleg cam unde ar fi idealul, dar nu se omoara cu eforturile (de fapt nu prea fac eforturi considerabile). Ma includ :) .

    Voiam sa-ti multumesc pentru cuvintele pe care le-ai scris la mine. Bine, spunand asa, parca imi suna in cap formularea asta si ma gandesc la nenumaratele dati in care am intalnit-o pe bloguri. Or fi avut si blogurile astea un efect negativ pentru mine, ajung sa fug de lucruri care in sine ar trebui sa fie bune (cum este o multumire sincera) pentru ca am intalnit deseori exemple in care mi se parea ca respectivii oameni se cunosc prea putin (chiar si in aceasta lume virtuala) pentru a se putea aprecia in acel fel. Si pentru a aprecia in acel fel 50 de comentarii la fiecare articol. Stii ca am mai scris eu despre seriile de laude reciproce.

    Eu sunt constient ca si la nivel de continut (aplombul si verva de care vorbeai) si la nivel “tehnic” (in esenta aici conteaza linkurile: sa mentionezi pozitiv alti bloggeri, sa faci lepse, …) eu fac lucruri anti atractie blogosferica. Dar asta am vrut sa spun, asta am spus. La nivel de continut poti fi oricat de viral, sa faci oricat de rau pe nebunul, dar sa acuzi un Rau exterior. Sa nu judeci lumea in care se afla eventualul interlocutor, lumea blogurilor.

    Aprecierea mea pentru tine e sincera. Si depaseste cu mult o simpla reciprocitate. In cazul meu ar fi greu sa existe o simpla reciprocitate datorita stilului meu de a purta discutii, de a prezenta diferite perspective, de a pune intrebari referitoare la cele scrise, de a nu avea nici o retinere in a expune o viziune opusa fata de ce a scris autorul vreunui blog. Stiu ca sunt multi care obosesc, care se simt agasati, pe care ii deranjeaza. Dar stiu sigur ca cei care raman intr-adevar merita. Bine, am decis sa renunt la acest filtru. Ce rost are sa mai ajung pe blogul vreunuia si sa-i pun intrebari intrebatoare ? Sa-mi spuna ca-i violez intimitatea casei lui ? Dar, fara filtru, nu va mai fi nici cautare. Ma voi limita in mare la a ajunge pe blogurile celor pe care ii apreciez acum.

    La tine stiu ca am ajuns dupa ce mi-a placut un comentariu de-al tau la o poveste a lui Grapefruits. Era despre o fata din lumea modei ce statea cu un baiat ce o trata urat, era posesiv. Povestea era spusa din perspectiva lacrimogena a sentimentelor fetei. Si tu ai fost cam singura ce a evidentiat clar ca e totusi alegerea fetei sa stea cu acel baiat.

    Nici tu nu ai articole care sa atraga prea mult din perspectiva blogosferica. In ceea ce priveste blogurile de tip personal, oamenii cauta experientele altora de viata. Modul in care pun ei nefericirea lor in cuvinte frumoase. Acea fara de sfarsit persoana I singular.
    Mie imi plac in general articolele tale. Sunt multe care sugereaza o liniste. Si nu e ceva strident, cu frecventa mare de cuvinte intens emotionale.

  7. Esqvilyn Says:

    N-ai mai spus nimic :) .

  8. anamayana Says:

    Uff, am avut timp sa citesc cu atentie comentariile tale. Atat, din pacate, pentru ca nu voiam sa dau un raspuns expediat. Nu m-as simti prea bine cand tu esti asa de serios.
    Ce sa spun, ma onorezi cu prezenta ta pe un blog care nu stiu cata atentie merita. Si cand spun ca ma onorezi, nu e simpla retorica. Mi-as dori sa ma ocup mai mult de el, dar…
    - pe de-o parte nu am timp si statul pe blog (bloguri) fura mult timp, treaba de care pe moment nu esti constient. Asa ca le consult mai rar.
    - pe de alta parte, nu stiu cum se face, dar nu mai am dorinta de a scrie. Multe lucruri mi se par puerile sau macar inutile, pierdere de vreme. Si din cele spuse de mine si din cele spuse de altii. Si in ultimul timp vad ca ma multumesc sa discut cu sotul meu despre ce ma preocupa. Nu ma mai trage inima sa ma repet pe blog…

    Ma bucur ca am facut acel comentariu la Grapefruits. :) Si eu tot plecand de la comentariile tale pe blogul ei ti-am cunoscut blogul. :)
    Si vezi, e util dialogul asta de pe bloguri, macar pentru ca iti arata din alt unghi lucrurile. Pana sa citesc raspunsul tau, cu mintea mea naiva nu m-am gandit ca poti sa stii care si unde e un ideal, dar sa nu te atraga deloc mersul spre el. Acum nu pot decat sa iti dau dreptate. Dar parca tot mi se pare ca este o treapta pe un drum bun, ca nu se poate totusi sa nu te miste putin spre el sau macar sa te compari cu cineva care habar nu are de el. :) Nu?

  9. Esqvilyn Says:

    Si eu am vazut comentariul tau de ceva zile, dar luandu-ma cu una, cu alta, n-am mai ajuns sa raspund :) .

    Pentru mine, apreciind cel mai mult comunicarea (iar asta se masoara urmarind discutiile, nu considerand relatia autor de articole – cititor/comentator de articole), sigur ca merita sa ajung pe blogul tau.

    Referitor la timpul alocat blogurilor, sunt de acord cu ambele puncte. Viata reala e mai importanta :) . Si daca acolo trebuie sa te ocupi de unele lucruri, acelea trebuie sa aiba prioritate, nu activitatea online.

    Nu-ti mai face mintea naiva ! :P Nu conteaza cat de aproape esti de un adevar la un moment dat, ci sa fii deschis noilor perspective ce vorbesc despre acel presupus adevar si sa incerci sa analizezi cat mai obiectiv.
    Hmmm, fiind un “ideal”, el in sine ar trebui sa te traga. In principal in balanta sunt dorinta de a urmari idealul si straduinta necesara. As mai scrie eu niste idei, dar voi reveni intr-un comentariu ulterior :) .

    Iti multumesc in general pentru cuvintele tale ! Daca vreodata vei vrea, am putea vorbi si in realitate. Mie mi-ar face placere.

  10. anamayana Says:

    :) Da, un ideal presupune stradanii, efort concret. Aici apar problemele noastre. Dar putem veghea ca macar daca stam pe loc, sa nu fim inconsecventi, adica sa nu facem pasi inapoi… Sa fim corecti si sa privim situatia cu seninatate, fara sa dramatizam si fara sa ne gasim scuze.

    M-as bucura sa discutam si fata-n fata… cred ca ar fi frumos. Poate vor aparea ocazii. :)

  11. Esqvilyn Says:

    “Sa fim corecti si sa privim situatia cu seninatate, fara sa dramatizam si fara sa ne gasim scuze.”
    Adevarat. Dar cu ceva educare a modului de a gandi cred ca e realizabil. Pe cand sa raspunda cu bunatate la lucruri deranjante nu prea reuseste nimeni. Asta mi s-ar parea mie incredibil.

    Pai … in caz ca nu mai ajung pe bloguri zilele astea, iti urez “Paste fericit !” :)
    >:D<

  12. anamayana Says:

    Sarbatori pascale fericite si tie, cu tot dragul! >:D<

Leave a Reply