Introspecţie

Sunt politicoasă, dar nu caldă şi dezinvoltă. Decât cu cei apropiaţi sau pe care i-am îndrăgit spontan din porniri narcisiste – fireşte. Adică pentru că avem ceva important în comun. Pasiunea pentru anumite filme, de pildă, sau pentru anumite cărţi…

Sunt vorbăreaţă, dar mă dor obrajii – la propriu – dacă trebuie să fac conversaţie formală şi să zâmbesc forţat. Pentru că de zâmbit, zâmbesc – e un defect al meu de a vrea să fiu sociabilă când de fapt nu prea sunt. Altfel, pot să râd şi să flecăresc o zi întreagă fără să obosesc, spre exasperarea soţului, de cele mai multe ori.

Sunt sufletistă şi altruistă. Câteodată, o zi mi se pare bună numai pentru că am avut ocazia să ajut pe cineva. Dar nu am răbdare să ascult idioţenii, nu îmi place să pierd timpul cu oamenii care nu vor să se schimbe sau să facă eforturi singuri, mă scot groaznic din sărite – cu efecte vizibile – întrebările inutile sau stupide, băgătorii în seamă, băgăcioşii, proştii sau nesimţiţii. Atunci devin, fără să îmi mai pot stăpâni pornirea, dură, rece şi tăioasă. Sunt perfect conştientă de asta, dar nu sunt întotdeauna dispusă să fac eforturile uriaşe necesare pentru a fi “drăguţă”.

Ah, nu sunt deloc “drăguţă”. Nici nu îmi place cuvântul! Aşa că, trăgând linie, sunt mai mult dură decât amabilă. Zgripţuroaică mai degrabă decât Dumnezeu ştie ce personaj delicat şi blând.

10 Responses to “Introspecţie”

  1. mOntecOre Says:

    eu ma recomand a fi sociabila si antisociala….se pare ca nici tu nu esti departe:)

    Dar daca la sfarsitul celor mai multe dintre zile te adori poti fi si Baba Cloanta cu cei de peste zi, cei care si-o merita desigur.

  2. anamayana Says:

    :) ) Sotul meu spune ca sunt antisociala… Cred ca la mijloc e firea noastra pacatoasa de capricorn.
    Sigur ca merita toti ce primesc, dar eu de foarte multe ori sunt surprinsa de modul in care sunt perceputa de ceilalti… Eu ma cred buna, pe cand ceilalti…

  3. CAEMEN Says:

    te cunosc de doi ani si îmi placi foarte mult! exact asa cum esti! :)

  4. mOntecOre Says:

    Mie mi se intampla ceva dragut, atunci cand sunt intr-o dispozitie buna apare firea mea ironica…si taxez oamenii…eu o fac si ca reactie dar se pare ca unii inteleg din asta ca m-am suparat si nici macar nu sunt aproape pt ca daca m-as supara…imbufnarea ar fi urmatorul pas.

    Poate esti buna….deep inside:)) Sau poate esti doar justa.

  5. anamayana Says:

    @ Carmen: Au si trecut doi ani? Doamne, cum zboara timpul!
    Eh, noi pe de-o parte avem afinitati, pe de alta parte avem o relatie la distanta. :) ) Dar multumesc pentru cuvintele tale. :)

  6. anamayana Says:

    @ mOntecOre: daca stau si ma gandesc, si eu am tendinte din astea. Probabil si din cauza experientelor mele cu ceilalti, nu numai din cauza firii de capricorn.

    Cat despre ultima afirmatie… hmm. E o tema de gandire pentru mine de ceva vreme. Ce conteaza mai mult? Faptele noastre sau credintele noastre despre noi, despre cum suntem “deep inside”? Oricum, idealul meu ar fi sa fiu si justa si buna/blanda in acelasi timp.

  7. mOntecOre Says:

    Justa e diferit de blanda nu? De ce sa fii blanda atunci cand nu e cazul? Sa aduni o frustrare in plus pentru tine?

    Consider ca faptele noastre ar trebui sa fie o urmare a credintelor despre noi. Idealul pentru mine ar fi sa ma ridic tot timpul la inaltimea principiilor mele.

  8. anamayana Says:

    Da. Ii admir pe cei care pot sa ramana calmi sau amabili chiar cand pun lucrurile la punct intr-o situatie neplacuta sau nedreapta. Eu am o mostenire genetica serioasa in privinta asprimii si a temperamentului coleric, adica aprig. In plus, experienta la catedra a accentuat aceasta asprime. Eh, nu o sa fac psihanaliza aici, dar – cum fiecare vrea ce nu are – mi-ar placea sa fiu mai blanda. Si lucrez la asta.

    Asa cum spui tu, “faptele ar trebui sa fie o urmare a credintelor despre noi”, de aceea eu cred ca suntem ceea ce facem. Faptele ne dau de gol. Degeaba “deep inside” ne credem nu stiu cum…

    Experienta m-a invatat ca orice renuntare la principiile mele este paguboasa pentru toata lumea in final, asa ca nu o mai fac…

  9. Esqvilyn Says:

    Cred ca ne asemanam intr-un fel :) . Adica ma gandesc ca si eu as putea fi catalogat ca antisocial. Cu cei fata de care ma simt apropiat ori imi face placere sa vorbesc, o fac, imi petrec timpul alaturi de ei. In rest, nu sunt dispus sa-mi pierd timpul. Si sunt unele tipuri de relatari care ma plictisesc. Atunci mai bine nu vorbesc decat sa fiu nevoit sa ascult :D .

    Coleric nu cred ca sunt, incerc sa-mi pastrez intotdeauna o detasare, insa, dupa cum stii, as merge pana in panzele albe intr-o discutie :) .

    PS: Ma intreb daca ai fi fost profesoara mea de romana, stiindu-ma pe mine in liceu cum am ajuns sa citesc “Enigma Otiliei” si “Padurea spanzuratilor” inainte de teza de pe primul semestru dintr-a 12-a (anterior, in liceu, cred ca alte 2 romane avusesem “performanta” de a citi) si cum, per total, extrem de rar mi-am facut temele la materia asta, ce relatie ar fi fost intre noi :) . Daca eu as fi fost pentru tine “un elev rau”, iar tu pentru mine “o zgripturoaica” :P .

  10. anamayana Says:

    Nu ma mir ca noi, antisocialii, sau macar cei cu tendinte, populam blogosfera. :) )

    E mai bine sa nu ne gandim cum ar fi fost. Cine stie… De obicei profii sunt urati cu inversunare sau tratati cu indiferenta. La elevi apreciez mai mult inteligenta si originalitatea decat constiinciozitatea. Fireste, ideal ar fi sa fie combinate. :)
    Dar, slava domnului, suntem in vacanta, nu vreau sa ma mai gandesc la profesia asta, cel putin pana la toamna, cand imi voi pune gandurile in ordine si voi vedea…

Leave a Reply