Masă sau individ?

Este o întrebare fundamentală pe care mulţi o ocolesc, păcălindu-se, ca să nu spun minţindu-se, singuri. Este o altă variantă a lui “To be, or not to be”…

Să stabilim, dacă mai era cazul, ce înseamnă să fii individ. Individul este cel care are o conştiinţă proprie şi funcţională. Adică trează, vigilentă, nu adormită. Individul este cel care are discernământ şi poate prin urmare să discearnă binele de rău, dreptatea de nedreptate, adevărul de minciună. Individul ia atitudine pe baza convingerilor sale, pe baza principiilor pe care şi le-a format şi după care se conduce. Nu acţionează nici luat de valul mulţimii, nici din inerţie. Nu se ia după ce fac sau zic ceilalţi. Nu în primul rând. Ci după ce îi dictează forul interior.

Atunci, eu fac grevă pentru că mi se face o nedreptate şi pentru că nu pot să nu iau atitudine. Fac grevă pentru că a rămas ultima cale de protest. Le-am epuizat pe toate. Am fost la miting. Am fost şi în Piaţa Victoriei în faţa guvernului să arunc 2 monede de 10 bani. Deşi am primit mai multe mailuri în care se vorbea de acest protest şi am discutat şi cu alţii despre el, în piaţă, la ora aia, nu erau decât unii pregătiţi să filmeze, dacă era cazul, şi maxim 10 oameni care se prea poate să fi fost şi simpli trecători. Şi, m-am întrebat eu, cum rămâne frate cu nemulţumirile oamenilor? Cât de nemulţumiţi sunt dacă totuşi nu fac nimic? Dacă doar se plâng?

Nu îi înţeleg pe cei care au intrat în grevă pentru a ieşi după 2 zile. Nu îi înţeleg nici pe cei care au semnat că vor face grevă şi s-au răzgândit înainte de ea. Chiar nu i-a obligat nimeni să semneze. Dar acum debalansează lucrurile. Ne pun pe toţi în situaţia de a nu şti cum stăm de fapt. Ne pun pe noi în situaţia de a pica de proşti, or nu noi suntem proştii aici. Nu noi suntem cei fără coloană vertebrală, fără curaj şi fără principii. Pentru că avem tendinţa de a fi fatalişti, le-am spus azi colegilor că nici nu trebuie să ne uităm în ograda vecinului acum, nici nu trebuie să ne intereseze ce fac alţii. Contează ce crede fiecare dintre noi şi contează să mergem până la capăt. Eu, ca individ, nu pot controla ce se întâmplă la nivel colectiv şi nici nu răspund pentru asta. Eu ca individ am puterea să îmi stabilesc singur acţiunile şi să nu mă scuz că alţii nu fac una sau alta, că “noi nu suntem germani sau englezi”…

Mergând pe această logică a maselor ajungem şi la “de ce să respect eu legea dacă nimeni nu o respectă” etc., cu alte cuvinte, de ce să nu mă cobor şi eu la nivel subuman dacă atâţia o fac?

Iată, bacul s-a dat. Dar în ce condiţii s-a dat? În condiţiile în care profesorii de engleză şi franceză au fost nu numai evaluatori, ci şi supraveghetori la bac alături de portari, fochist, femei de serviciu… Am înţeles că la unele licee au fost aduse măicuţe…

La noi la liceu un singur profesor de altceva în afara limbilor moderne a acceptat să fie supraveghetor la bac. Aşa că au fost profesorii de limbi străine, femeile de serviciu şi fochistul. Iar o colegă care era în grevă şi venise după terminarea probei scrise a fost întrebată de directoare dacă nu poate să semneze în condică şi să scrie că a fost supraveghetor la bac…

Până unde ne-am coborât? Cât de legal este să aduci înlocuitori din afara sistemului sau să supravegheze chiar profesorii de specialitate? Cât de legal este sistemul ăsta? Unde e dreptul la grevă dacă sunt înlocuit cu unul luat de pe stradă? Unde…

Tags: , , ,

17 Responses to “Masă sau individ?”

  1. koma Says:

    siguranta nationala nenicusorule!

    eu iti spun o treaba: greva nu rezolva acum nimic, nici macar principial. daca ar mai fi ceva de facut[de furat], opozitia ar fi mult mai guraliva, dornica sa preia ciolanul. dar nu face nimic, nimeni n-are nevoie de castane aprinse. daca se vor identifica punctual “beneficiarii” sumelor obraznice si se va explica suficient de clar mecanismul prin care acestia au fost deturnati, mai este cel mult loc pentru un mic rezbel civil. restul, e tacere.

  2. irina Says:

    Azi am reluat orele, ca asa ni s-a spus. Totul era normal, iar lidera (stiu, nu e corect!) de sindicat era senina…Colegii intrebau : si cand recuperam? La intrebarea mea de ce sa recuperam mi-au zis: ca sa ne plateasca!
    No comment.
    PS In plus, elevii erau inciudati ca nu mai e greva si au fost insuportabili, si am aflat ca varsta de pensionare la femei va fi 63 de ani. Promit ca de la 55 trec strada pe rosu!

  3. anamayana Says:

    Koma, greva ar putea rezolva ceva. Este convingerea mea. Oricum, chiar si asa, greva reclama un abuz. Daca taci si pleci capul ce spui guvernantilor? Nu cumva le spui ca esti de acord cu ce fac si ca le permiti sa mai faca?

    Irina… ce sa spun. Astia suntem si avem exact ce meritam. :(

  4. anamayana Says:

    Asta ma intorsesem si eu sa comentez. Pentru ca intre timp m-au ros vorbele tale despre varsta de pensionare si mi-am dat seama ca am omis din raspuns ce este mai important.
    Draga Carmen, din pacate conditiile in care lucram noi sunt tare grele, facute sa te uzeze si sa te epuizeze si cand nu mai esti chiar deloc util sa te arunce ca pe o carpa roasa. Acum ma uitam la TV si am aflat ca eu castig de 3 ori mai putin decat o femeie de serviciu dintr-un minister. De muuulte ori mai putin decat un sofer dintr-un minister, de 4 ori mai putin decat un muncitor necalificat dintr-un minister. Cum este posibil?
    Cand am intrat in invatamant aveam un salariu de aproape 60 de dolari. Acum bate spre 250 de euro. Dupa 10 ani, cu gradul II. Sotul meu ar putea foarte bine sa spuna ca ma intretine. Pentru ca eu nu castig cat sa supravietuiesc de la o luna la alta. Si se presupune ca trebuie sa duc existenta asta pana chiar ma epuizez de tot. La noi pensionarii nu au nici resurse, nici energie sa aiba o viata frumoasa si demna. Pensionarii obisnuiti, nu cei favorizati de cine stie ce soarta.

  5. anamayana Says:

    Vezi, azi m-am gandit si eu la posibilitatea emigrarii. Iar de cateva zile ma intreb ce fac in invatamant.
    Totusi, ce inseamna ca ti-ai schimbat gandirea?

  6. irina Says:

    Eu, care eram mirata si intr-un fel mandra de incapatinarea fiului meu de a ramane aici, ma gandesc sa-l conving sa plece. Desi, daca o sa reusesc, ceea ce nu sunt sigura, o sa fie greu…
    Pentru noi e prea tarziu.
    Si eu am avut ocazia sa plec din invatamant si nu m-am indurat. Daca poti, fa-o!

  7. Victor Cazacu Says:

    Cu permisiunea dv. o sa cometez la blogul postat cu un artcol al meu publicat de curand pe un site de socializare…eu am gasit o solutie de a scapa de stresul din tara…emigrez …si acum articolul::Politrucilor! pentru tot ce a-ti facut poporului sa va fie rusine…a-ti umblat cu plasa de carnati si cu faina si ulei pe la portile oamenilor inocenti si cu mari nevoi ca sa le castigati voturile iar acum ajunsi acolo sus va lafaiti din banii nostri …voi cu clanurile voastre mafiote.Daca noi cei ce mai putem aduce plus valoare si venituri la buget intelegem sa strangem cureaua pentru a repara ce ati facut voi….cu dascalii si batranii nostri, ce aveti?….ce aveti, cu mamele si tatii nostri?…si asa sunt cu un picior in groapa…le mai luati si din pensia lor de oameni sarmani?….dar cu copiii?…oare nu mai aveti suflet?…voi purtati ceasuri si posete de mii de euro iar copii nostri nu au dreptul nici macar la pemparsi?….nu-i nimic…vor face copiii pe ei cacuta…dar peste ani vor face si pe voi cand vor creste si veti ajunge la lada de gunoi a istoriei….Politicieni de nimic ce sunteti .Acest blog nu e ‘copy-paste’….acest blog e atitudinea mea …a unui om normal fata de ceea ce se intampla dincolo de virtual….Eu inca ‘pot duce’…cand nu voi mai putea probabil voi face si eu parte din randul celor ce imbatranesc frumos si se intreaba cu ochii in ceata…
    ‘de ce toate se intampla numai noua? …de ce? ” /cu respect Victor/

  8. anamayana Says:

    Azi am fost de dimineata la scoala, in ideea ca greva continua. Am avut o supriza, toti colegii si copiii erau la locurile lor, condica era semnata, toate erau bune si frumoase.
    Am ramas 6 mohicani. Iar colegii mi-au sarit in cap, ca de, se simteau mai puternici, macar numeric, ca oricum nu aveam nici o sansa de izbanda.
    Pai nu avem. Din cauza lor.

  9. anamayana Says:

    @ Irina: Eu incep sa fiu din ce in ce mai convinsa ca ne sacrificam degeaba ramanand aici, ca nu contam si nu avem nici o speranta la o viata normala intr-o societate civilizata si un stat functional. Eu tot astept sa se produca un declic, sa se intample ceva. Dar nu mai cred ca o sa se intample. Reciteam in memoriile lui Eliade ca dictatura instaurata de Carol al II lea prin primul-ministru Armand Calinescu a fost posibila pentru ca regele era convins ca nu vom face nimic, nu vom zice nimic. :(

  10. anamayana Says:

    Uff… sunt epuizata psihic.
    Venind acasa imi faceam un examen si imi spuneam ca nu e treaba mea sa judec pe nimeni, nu trebuie sa ma mai gandesc la aceasta greva esuata, trebuie sa ma detasez. Din pacate, soarta mea, ca individ, este conditionata de a stupului din care fac parte. Din pacate, cei ca mine nu conteaza, sunt prea putini.
    De aceea m-am gandit sa ma reorientez. Dar tot azi am corectat niste teze de a XI-a si am avut asa o multumire sufleteasca vazand ce raspunsuri frumoase au dat elevii mei, incat m-am gandit ca a meritat sa le fiu profesoara.
    Mai ai si satisfactii.
    Ca si Irina, am intrat in invatamant cu o tona de idealism, gandindu-ma ca asa pot eu sa ma achit cel mai bine de datoria mea fata de lume, ca este nobil sa poti lucra cu oamenii, sa ii poti ajuta sa se dezvolte, sa se formeze. Ca stiu atatea, am primit la randul meu atatea si pot da mai departe. Am zis ca banii nu trebuie sa fie pe primul plan in viata si daca pentru a fi profesoara trebuie sa fiu si saraca, imi asum asta. Si nu am trisat si nu mi-am targuit si conditionat eforturile. Mi-am facut datoria. S-a intamplat sa primesc pentru asta si injuraturi si amenintari, dupa cum ati vazut. S-a intamplat sa primesc si zambete si recunostinta.
    Dar zilele astea m-am gandit: Cat poti sa iti faci tu impacat datoria intr-o lume care nu si-o face, intr-un stat care nu functioneaza, care deliberat loveste invatamantul pentru ca are interesul ca oamenii sa fie prosti, manevrabili, slabi.
    Imi intelegeam profesia – poate sunt prea cu capul in nori – ca pe un sacrificiu, da, dar in sensul sau originar, de sacro officio, act sacru. Incep sa o resimt ca pe un sacrificiu adus la zi… Nu mai are sens.
    Nu intr-o tara in care te duci la spital cu o problema minora si pleci pe patul mortii, in care, de exemplu, un copil s-a dus cu o franctura la mana si a fost tratat cu aspirina si supozitoare. Dupa 2 zile i-au amputat bratul si dupa inca 2 a murit.
    Nu intr-un stat in care legile sunt incalcate zilnic de toti cei de la conducere, fie ca sunt guvernanti, primari, prefecti, consilieri… in care invarteala si hotia sunt singura religie. Vorba lui Paler, la noi in loc de nord, la busola, ar trebui pus un dolar.

    Si atunci cum sa nu ma gandesc si la mine? Sotul meu imi tot spune ca singura solutie este sa emigram. Eu nu stiu daca sunt atat de curajoasa. Dar incep sa ma gandesc ca nu imi pot face profesia cu senzatia de martir. Nu merit asta. In doi ani imi termin gradul I. Nu stiu daca voi avea putere sa rezist, mai ales ca lucrarea mea abordeaza tocmai etica societatii noastre din trecut si prezent. Vara asta am termen sa ma hotarasc si sa incerc altceva.

    In fine, ma intorc la subiect. Concluzia zilei si a experientei este una care pare vesnica, pare lipita de noi:
    “Tatiţo, unde nu e moral, acolo e corupţie, şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are!”…
    L-ati recunoscut pe fiul lui Trahanache, ticaitul incornorat din “O scrisoare pierduta”…

  11. anamayana Says:

    Spuneam ca sunt epuizata psihic… Are sens sa insir cate dezamagiri as avea daca le-as lua in seama? dar imi propun sa nu le iau. Tocmai, venisem acasa cu gandul sa las totul in urma si sa ma pretuiesc mai mult pe mine, sa nu ma las afectata de ceva ce nu imi sta in puteri.

    Are sens sa mai spun ca mult timp am fost supusa unor tiruri de rautate absurda si gratuita, care m-au facut poate mult mai sensibila? Mult prea sensibila?

    Este vina mea ca am atacat un subiect care nu are nimic in comun cu ceea ce voiam sa contina blogul meu. Blogul meu trebuia sa fie o oaza de liniste si de prieteni, un spatiu senin si curat.

    Dar culmea e ca am primit comentarii rautacioase – si nu ma refer la cele de azi, care nu sunt sau pe care nu vreau sa le judec.

    Azi ma gandeam ca inchei subiectul politic. O admir pe mama Lizucai pentru puterea de a lua din viata ce e mai frumos in fiecare zi, asa ar trebui sa fac si eu.
    De altfel, la fel si ca Irina sau Carmen. Eu incerc sa iau de la ceilalti ce este mai bun. Incerc sa imi inseninez viata atat cat pot si atat cat ma lasa ea. De ce ar trebui sa imi joace feste cand ma astept mai putin? :(

  12. Avenirer Says:

    Nu imi vine sa cred ce citesc aici… iar citirea are loc pe fundalul plansului sotiei mele. Nu inteleg cat succes au politicienii sa destrame o tara, sa destrame prietenii, sa destrame o Romanie. Pana la urma despre ce vorbiti? Despre reorientare profesionala? Si tu, Carmen, si tu, Irina, aveti dreptate. Doar ca nu vedeti punctele comune. Amandoua faceti ce va place, porniti de la premisele gresite. Premisele aici nu sunt sa faceti ce va place, ci mediul in care faceti ce va place. Intr-adevar, Irina, daca nu iti mai place ce faci, poti pleca si te poti “reorienta”. Dar, Carmen, problema nu este aici ca Irinei nu ii place ce face. Problema este ca ii place ceea ce face, dar intr-o Romanie in care presedintele crede ca “90% dintre romani sunt manelisti” si ca este nevoie de “lacatusi, ospatari si alte asemenea”; intr-o astfel de Romanie, trebuie sa spui “NU” si nu sa te resemnezi si sa te retragi intr-un loc caldut (faimoasa “reorientare”). Nu poti sa te retragi si sa lasi locul pe care l-ai servit cu sfintenie si onoare unui manelist care se multumeste sa primeasca un salariu de 1.000 de lei si sa stea in clasa ascultand manele in timp ce elevii danseaza in curul gol pe catedra. Tu asta nu intelegi, Carmen. Un inginer (…intr-o lume ideala… iar educatia, cred eu, tinteste, prin scopul ei, catre o lume ideala) nu lasa un idiot platit mai prost sa proiecteze un pod peste care trec trenuri cu oameni, pod peste care, candva, ar putea trece chiar si inginerul. Nu este vorba de reorientare, este vorba de onoare, onoare care este calcata in picioare chiar in acest moment de politicieni care te scuipa in fata si apoi iti zambesc ca si cum nimic nu s-a intamplat. Nu poti sa pleci din tara. Este ca si cum ai zice “sa se ocupe altii de animale, eu plec unde este cald si bine”. Dar daca pleci, animalele acestea iti vor corupe si teritoriul cald in care te-ai retras pentru ca nu a luptat nimeni impotriva “animalelor”, iar animalele au crescut tot mai mari, nestanjenite de nimeni. Nu am citit “Ferma animalelor”, dar poate ca cineva ar trebui sa le-o citeasca tuturor romanilor, pentru ca romanii sa inteleaga ca nu se pot retrage in locul lor caldut. Locurile caldute sunt efemere daca nu lupti impotriva coruptiei. Iar Basescu-Boc au invins, pentru ca romanii nu mai stiu definitia cuvantului “solidaritate”: daca eu nu sunt afectat, nu mai sunt solidar cu tine.
    Iar acum cuplul Base-Boc invinge inca o data. Invinge pentru ca reuseste sa destrame prieteniile. Nu uitati ce v-a adus in domeniile in care lucrati si ganditi-va bine care este problema de fond. Nu va destramati doar vazand dintr-o singura perspectiva, pentru ca asta inseamna opacitate.
    @Carmen. L-ai votat pe Ratiu, foarte bine. Regret ca nu am facut la fel, dar ce tin minte la Ratiu sunt faimoasele sale papioane. Papioanele sale tin de onoarea sa. Acest om a stiut sa sustina sus si tare niste principii, principii care trebuiau sa tipe in orice moment. Era felul lui de a spune ca in orice moment trebuie sa ai o anumita atitudine si sa nu te indoi dupa cum bate vantul. Dar tu, in acest moment, asta propui: propui ca Irina si Anamayana sa isi schimbe ocupatia, intorcand privirea de la unele realitati peste care nu poti trece.
    @Irina si Carmen: Stergerea comentariilor este cea mai usoara cale de a uita de durere. Dar istoria nu trebuie uitata (desi echipa Base-Boc ar vrea sa scoata din programa istoria si geografia), pentru ca daca uitati ce ati spus, nu va mai vedeti greselile.
    @Anamayana: Daca plangi pentru ca Irina si Carmen se cearta, asta arata ca tii la fel de mult la ele, iar daca ele nu vad asta, atunci prietenia este una efemera. Ar trebui sa le spui clar ca ai incheiat subiectul si ca vrei sa ramaneti prietene.
    Gata. Am scris destul… si sper ca m-am facut inteles…

  13. mOntecOre Says:

    Nu mai retin exact daca sotul tau este capricorn si nu ca ar avea vreo relevanta, dar asa om ma visez a fi, mi-a starnit o admiratie narcisista, felicitari si bravo.
    Astept sa ma priveasca si pe mine intr-o zi cineva exact cum iti privesti tu sotul (asta o spun fara sa vad celelalte comentarii, dar din gandurile tale de dincolo).

  14. Victor Cazacu Says:

    Socializare ?…consider ca devine un concept utopic pe net….iar ignorul e cea mai perversa arma aici.Am impresia ca sunt catalogat ca un musafir neinvitat ce intra pe fereastra si nu pe usa cum e normal…mea culpa…ma retrag cu amaraciunea omului simplu ce nu a fost servit nici macar cu apa…mijloacele mele de exprimare nu sunt atat de elevate ca ale dv….dar am circumstante atenuante…traiesc intr-o tara vanghelizata si becalizata de fel de fel de agramati si manelisti dupa cum spunea Avenirer……cu un lucru nu sunt de acord cu el ,atunci cand spunea sa nu emigrati si sa lasati locul unui “manelist”……locul meu nu il va putea ocupa niciodata un manelist,va trebui sa se mai nasca odata si sa isi piarda tineretea cu picioarele in apa rece ,cumuland in mintea sa tot ce inaintasii nostri (dascali ca voi) au reusit sa lase ca mostenire a umanitatii in domeniul psihiatriei…voi emigra,viata e unica si istoria mortii recente a revolutionarilor pentru ca o mana de oameni fara scrupule sa ne faca viata amara ma face sa uit de tara de tot si sa plec…asa a fost in toata istoria….eroii au fost considerati prosti pentru ca au luat atitudine si au platit cu viata, iar oportunistii au calcat pe sufletele oamenii normali si au facut avere…Nimic nu merita sacrificiul de a suporta acest stres…peste cativa ani vom fi istorie..moartea e singura certitudine telurica iar viata e ca o cooma continua din care nu ne mai trezim si apare flesuri de imagini si trairi a ceva ce am mai trait candva…ma simt uneori ca un personaj din romanele lui Kafca .Totul e relativ in jurul nostru, iar daca nu ne adaptam ne vom trezi in viitor in zdrente citind din operele inaintasilor iar guvernantii aruncand-u-ne cate un banut …Sa nu ma judecati pentru gramatica mea precara…pentru punctele de suspensie…. pot fi catalogat un om indecis dupa cum spun toate cataloagele psi.Par lamentabil in ceea ce spun .Ma simt ca un copil certat pe nedrept..cu lacrimi in ochi…. Stiti dv. cum plange un copil?…plange cu lacrimi mari adevarate …apoi deodata inceteaza brusc atunci cand in fata sa apare noi oportunitati de joaca…iar el cu lacrimi in ochi si cu sughit-uri isi indreapta atentia spre acel ceva…Acel ceva a aparut si pentru mine…..la revedere prieteni ./Cu respect Victor/

  15. anamayana Says:

    Draga Victor, daca imi permiti sa iti spun asa,

    Evenimentele s-au precipitat si ultimele comentarii, alea kilometrice, nu au nici o legatura cu tine. Au cu alte comentarii ale caror autoare m-au rugat ulterior sa le sterg.

    Nu e vorba ca nu esti bagat in seama. Nici nu am avut timp. Ce as putea sa spun. Sunt intru totul de acord cu tine si imi pare rau ca imi spui ca te judec.

    Daca m-ai citit cu atentie ti-ai dat seama ca respect din principiu oamenii, ca nu le lipesc etichete…
    Oricum, nu am pretentia ca ii pot cunoaste pe oameni doar de pe net. Dar doar pe net ma gandesc ca putem inchega amicitii si dialoguri cordiale. Aici chiar nu avem nimic de impartit. Nici orgolii, nici complexe. Nici nu intru in detalii.

    Iti mai spun ca ma voi simti respectata si daca imi spui “tu”. Si ca ma onoreaza interesul tau pentru blogul meu. Pentru ca eu scriu pentru mine, dar scriu si pentru ceilalti… meteahna profesionala. :)

  16. anamayana Says:

    Draga mOntecOre, in fiecare zi multumesc destinului ca l-am intalnit.

  17. anamayana Says:

    Am incheiat subiectul si sper sa raman in relatii cordiale cu toata lumea. :)

    Multumesc.

Leave a Reply