Socialism şi capitalism…

Pe nesimţite, ajungi să munceşti 10-13 ore pe zi, 6-7 zile pe săptămână. Ajungi să nu mai poţi comenta, să te simţi de parcă ai fi proprietatea angajatorilor. Laşi totul de o parte şi stai în poziţie de drepţi… Aţi ajuns deja în situaţia asta?

Îmi spunea azi o colegă că noi continuăm să fim plătiţi ca în socialism, dar muncim ca în capitalism. Lucru cum nu se poate mai adevărat. Presupun că nu numai pentru învăţământ. Dar asta nu înseamnă că este şi normal. Sau este?

Oricum, trecând cu urechile ciulite şi cu ochii larg deschişi printre oameni, am aflat destule poveşti. În mai toate companiile de stat, dar nu numai, s-a înjumătăţit personalul şi s-a dublat volumul de muncă. Şi nu înţelegeţi că a doua este consecinţa primei schimbări, nu. Ele s-au produs simultan. Si, în timpul acesta, salariile s-au înjumătăţit şi ele, ca să ţină pasul cu mult încercatele vremi. Deşi nu erau suficiente şi decente nici înainte. Cel puţin la stat. Aşa că faceţi şi voi socoteala. Eu mă abţin, nu vreau să par şi mai prăpăstioasă.

Ca să mă credeţi că volumul de muncă s-a dublat în învăţământ, vă pot spune că clasele sunt din ce în ce mai mari, deşi elevi sunt din ce în ce mai puţini, controale din ce în ce mai multe şi mai severe (cam unul pe săptămână), iar sarcinile vin în ritm galopant. Dacă s-ar fi dorit calitate în învăţământ, s-ar fi lăsat o medie de 22-25 de elevi/clasă şi nu s-ar fi desfiinţat cele mai multe grupe la limbi străine, de exemplu. Dar nu se vrea calitate…

În fine, n-o mai lungesc cu învăţământul. Observ că şi în companiile private se practică sistemul: angajatul devine proprietate a angajatorului, renunţă la privilegiul de a avea viaţă personală, e la dispoziţie. Fără crâcnete, fără comentarii. Pentru că e de la sine înţeles.

Până unde se poate întinde coarda?

Tags: , ,

8 Responses to “Socialism şi capitalism…”

  1. Esqvilyn Says:

    Pana unde se gasesc oameni care sa accepte, care nu au sau nu cauta o alternativa. Dar ce poti face ? …

  2. anamayana Says:

    Ce sa zic… se intampla cum spuneam pe nesimtite. cel putin asa ni s-a intamplat noua. Asa, treptat, sefii lui au ajuns sa il sune la orice ora in week-end, sa ii trimita sms-uri la 2-3 noaptea sau la nici 7 dimineata… Sa ii spuna ca la ei trebuie sa fie “ca la mina, 24 din 24″…
    Iar la mine, ce sa spun? in afara de nenorocirile alea de hartoage si de teste inutile cu care ne-au bombardat, cred ca a crescut si nivelul constiinciozitatii mele… Uite-asa am muncit cateva zeci de ore si am pregatit 22 de pagini de materiale pentru o inspectie! care, culmea, nici nu a iesit cel mai bine din toate cele pe care le-am dat. De fapt, numai de una singura sunt mai nemultumita decat de asta… M-am dus la scoala obosita moarta… Acum am terminat. Saptamana aceasta ne si mutam si apoi sper sa intre toate in normal. Nici la Kilipirim nu am ajuns :(

  3. Bucur Says:

    are dreptate colega ta…si in ziua de azi daca renunti la un job cu greu mai gasesti altul.

  4. Esqvilyn Says:

    Sper sa se mai aseze lucrurile. Si eu sunt desul de prins. Bine, in unele cazuri e alegerea mea.
    Succese pe toate fronturile in continuare ! :) >:D<

  5. anamayana Says:

    Uff, multumesc. :) de joi avem si internet, dar au fost zile in care nu am avut timp sa deschid laptopul. Totul este o aventura cu noua casa, nu neaparat in sensul bun.

    Succese si tie, oriunde te-ai afla! >:D<

  6. Esqvilyn Says:

    Multumesc si eu ! :) Eu, in chirie.

    Nu stiu cum se ureaza … viata buna in noua casa !? :D Noua casa fiind proprietatea voastra sau tot inchiriata ?

  7. anamayana Says:

    :) ) Noua casa (noua in toate sensurile) este a noastra… are doar 36 metri patrati utili, dar e intr-un bloc nou si nu avem, slava domnului, niciun credit. Deja e complet amenajata… este un mic vis. In clipa asta ma gandesc ca vom locui aici vreo 5 ani pana ne vom permite mai mult, fara credite din nou.
    Tu esti tanar… ai tot timpul sa o faci si pe asta. :)

  8. Esqvilyn Says:

    A, pai atunci stiu cum se ureaza :D . S-o stapaniti sanatosi ! Si sa va bucurati de ea … cel putin pana la urmatoarea :) .

Leave a Reply